Duminică seara, trei indivizi din localitatea Denta, făcându-li-se probabil poftă de o supă de fazani, după ce or fi consumat câteva pahare de tărie, s-au decis să-şi pună în aplicare pofta. Zis şi făcut. Au luat un tractor şi au mers pe câmp între localităţile Sângeorge şi Roviniţa Mare. Dotaţi cu un proiector, cei trei vânători de ocazie s-au pus pe prins fazani. Se ştie că aceste păsări, lovite de o lumină bruscă, rămân ca şi paralizate, putând fi ulterior „colectate” foarte uşor. Spre ghinionul celor trei, „vânătoarea” lor a fost sistată de un echipaj mixt al Poliţiei Rutiere Deta şi al Postului de Poliţie Birda, aflat într-o acţiune de rutină. Într-un sac de rafie aflat în posesia celor trei au fost găsiţi cinci fazani. C.I. Viorel (30 de ani), A Alexandru (34 de ani) şi L. Ioan Adrian (23 de ani), toţi din Denta, au fost conduşi la Poliţia din Deta, unde li s-a făcut dosar penal pentru braconaj cinegetic.
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…