Biroul de Resurse Umane al CJT se apucă de impresariat sportiv

Consilierii judeţeni au analizat cu mare foc subiectul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara şi n-au ajuns încă la nicio concluzie. Pedeliştii, mai microbişti, precum liderul lor Ostaficiuc, au propus plata către Poli a 500.000 euro, un rest de plată pe anul 2010. Pesediştii, mai pe invers, dar nici chiar aşa de invers, au propus 180.000 euro premierea jucătorilor. Bun, se mai discută suma într-o viitoare şedinţă, poate mai scad pedeliştii, poate mai pun pesediştii… Apropo, nu sunt de vină aleşii PSD de acum pentru păcatele înaintaşilor, dar poate îşi mai amintesc domniile lor cum, pe vremea preşedintelui Dan Ioan Șipoș, pesediştii nu s-au mai uitat la bani când au făcut nocturna la un preţ de-a dreptul comic, când exista o contraofertă banal de serioasă şi corectă. În fine. Revenind la banii promişi de CJT clubului Poli, alocarea acestora va fi condiţionată de finanţarea cu 10-15% din sumă a centrului de juniori, de o atitudine constant necertăreaţă a patronului Marian Iancu, să nu ne facă de râs judeţul, dar, atenţie, şi de consultări pentru transferuri de jucători şi instalări de antrenori. Stau, mă gândesc şi nicicum nu găsesc persoana cu pregătire corespunzătoare în administraţia judeţeană, care va analiza în Executiv dacă aducerea „Prinţului” Adrian Cristea de la Dinamo este de folos atingerii obiectivului. N-ar fi treabă serioasă, dacă conducerea CJT nu va înfiinţa o Direcţie de Evaluare Tactică, Determinarea Calităţilor Motrice şi Impresariat în Sport (DETDCMIS), coordonată de Viorel Sasca, care să facă cercetări minuţioase, cu eprubeta în mână, asupra candidaţilor la statutul de jucător la Poli. Că nu poţi da banii aşa aiurea, să recompensezi la finele anului cu prime un jucător pe care nu l-ai dorit. Sau poate că ideea era să fie întrebat doar preşedintele Constantin Ostaficiuc, că el se pricepe. Iar când omul e în concediu să muncească pentru binele judeţului, să delege atribuţia „vicelui” Adam Crăciunescu, că impresariază el. Să fie oare atât de simplu?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

3 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

11 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

11 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

11 ore ago