Biroul de Resurse Umane al CJT se apucă de impresariat sportiv

Consilierii judeţeni au analizat cu mare foc subiectul finanţării echipei de fotbal Poli Timişoara şi n-au ajuns încă la nicio concluzie. Pedeliştii, mai microbişti, precum liderul lor Ostaficiuc, au propus plata către Poli a 500.000 euro, un rest de plată pe anul 2010. Pesediştii, mai pe invers, dar nici chiar aşa de invers, au propus 180.000 euro premierea jucătorilor. Bun, se mai discută suma într-o viitoare şedinţă, poate mai scad pedeliştii, poate mai pun pesediştii… Apropo, nu sunt de vină aleşii PSD de acum pentru păcatele înaintaşilor, dar poate îşi mai amintesc domniile lor cum, pe vremea preşedintelui Dan Ioan Șipoș, pesediştii nu s-au mai uitat la bani când au făcut nocturna la un preţ de-a dreptul comic, când exista o contraofertă banal de serioasă şi corectă. În fine. Revenind la banii promişi de CJT clubului Poli, alocarea acestora va fi condiţionată de finanţarea cu 10-15% din sumă a centrului de juniori, de o atitudine constant necertăreaţă a patronului Marian Iancu, să nu ne facă de râs judeţul, dar, atenţie, şi de consultări pentru transferuri de jucători şi instalări de antrenori. Stau, mă gândesc şi nicicum nu găsesc persoana cu pregătire corespunzătoare în administraţia judeţeană, care va analiza în Executiv dacă aducerea „Prinţului” Adrian Cristea de la Dinamo este de folos atingerii obiectivului. N-ar fi treabă serioasă, dacă conducerea CJT nu va înfiinţa o Direcţie de Evaluare Tactică, Determinarea Calităţilor Motrice şi Impresariat în Sport (DETDCMIS), coordonată de Viorel Sasca, care să facă cercetări minuţioase, cu eprubeta în mână, asupra candidaţilor la statutul de jucător la Poli. Că nu poţi da banii aşa aiurea, să recompensezi la finele anului cu prime un jucător pe care nu l-ai dorit. Sau poate că ideea era să fie întrebat doar preşedintele Constantin Ostaficiuc, că el se pricepe. Iar când omul e în concediu să muncească pentru binele judeţului, să delege atribuţia „vicelui” Adam Crăciunescu, că impresariază el. Să fie oare atât de simplu?