Categories: Alte sporturiSport

În sfârşit, „lei”!

BC Timişoara – Energia Rovinari 97-68

Ultimii ani au însemnat evoluţii de excepţie pentru Baschet Club Timişoara. Mereu fără bani, dar cu o dorinţă de afirmare ieşită din comun, baschetbaliştii timişoreni au demonstrat că performanţa nu constă doar în valoarea contractelor. Sezonul 2010-2011 a însemnat pentru BC Elba şi redresarea financiară, echipa timişoreană având un buget de invidiat, un milion de euro! Degeaba însă, pentru că elevii lui Dragan Petricevici au avut momente, în cele 15 jocuri, în care penibilul a fost la el acasă. Ei au câştigat doar şase jocuri, celelalte nouă însemnând tot atâtea înfrângeri. Astfel s-a consfinţit şi cel mai slab tur de campionat din ultimii ani. Ultima reprezentaţie a „leilor” din Banat a avut loc chiar în faţa propriilor suporteri în faţa Energiei Rovinari. „Leii”, care, în acest tur, au fost de cele mai multe ori precum nişte miei pe pajişte, au încheiat turul cu o victorie categorică, 97-68. Milos Pesic a fost cel mai bun jucător de pe teren, reuşind să-şi treacă în cont 31 de puncte. Acesta a fost urmat de Nenad Markovic, cu 24 de puncte.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

2 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

3 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

3 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

4 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

4 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

4 ore ago