Categories: SocialUltima ora

Divortul la primarie n-are norme de aplicare

Teoretic, de anul trecut, divorţurile se pot face la Starea Civilă. Practic, până acum, niciun cuplu timişorean nu a înaintat o astfel de cerere. Şi chiar dacă ar fi făcut-o, şeful Serviciul de Evidenţă a Populaţiei spune că legea nu poate fi aplicată, pentru că nu are norme metodologice.

Codul de Procedură Civilă din România a suferit unele modificări, în vederea accelerării soluţionării proceselor. Schimbările au intrat în vigoare în 25 decembrie 2010, una dintre cele mai importante fiind cea legată de divorţ, care, de acum încolo, poate fi făcut la serviciul de stare civilă sau la notar. Pentru aceasta, ambii soţi să fie de acord cu divorţul şi să nu existe copii minori, născuţi sau adoptaţi în timpul căsătoriei. Certificatul de divorţ le va fi înmânat dacă, după 30 de zile de la depunerea documentelor şi a declaratiei prin care notifica intenţia de a divorţa, ei îşi menţin decizia şi completează o declaraţie prin care stăruie în obţinerea divorţului administrativ, în maximum 15 zile.
Deşi procedura este mult simplificată, la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Timişoara nu s-a prezentat niciun cuplu care să solicite încheierea căsătoriei. Vasile Tărciatu, şeful Serviciului de Evidenţă a Populaţiei, spune, de altfel, că legea nu poate fi pusă în aplicare. „La noi n-a fost depusă nicio cerere. N-am refuzat pe nimeni, pur şi simplu nu a venit nimeni cu o astfel de cerere. Şi chiar dacă ar fi venit oamenii să solicite acest lucru, le-am fi spus că nu avem norme de aplicare a legii. Guvernul nu a elaborat norme metodologice, aşa cum prevede Constituţia. Suntem în imposibilitatea să primim astfel de cereri şi să luăm hotărâri. Organismul care coordonează activitatea de evidenţă a persoanelor a elaborat un set de, hai să le spunem, instrucţiuni. Acestea sunt pline de inadvertenţe şi oricum nu le putem lua însă în considerare, deoarece nu au fost publicate în Monitorul Oficial, aşa cum prevede legea”, explică Tărciatu. În aceste condiţii, Primăria Timişoara nu a stabilit nici taxa pentru desfacerea căsătoriei, aşa cum au făcut alte primării. La Caransebeş, de exemplu, aceasta are o valoare de 50 de lei.

Share
Published by
Dana Popa
Tags: divortnorme

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

2 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

3 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

8 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

8 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

9 ore ago