Categories: InvatamantUltima ora

Nicolae Robu si Stefan Dragulescu nu renunta la functiile de rectori

Intrarea în vigoare a Legii educaţiei îi obligă pe rectorii-parlamentari să aleagă, în cel mult o lună, una dintre funcţii. Nicolae Robu și Ștefan Drăgulescu spun însă că nu intenționează să renunțe la niciuna dintre calități.

Noua lege a educaţiei, publicată în Monitorul Oficial din 10 ianuarie, are termen de intrare în vigoare 30 de zile de la publicare. Aceasta ar urma să fie aplicată începând de miercuri, 9 februarie. După intrarea în vigoare a legii, rectorii incompatibili au la dispoziţie 30 de zile pentru a alege funcţia în care vor să rămână. Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Ştefan Drăgulescu, rectorul UMF Timişoara, şi Florian Popa, rectorul UMF „Carol Davila” Bucureşti, care sunt şi parlamentari, trebuie să opteze în până în martie, pentru una dintre funcţii.
„Nu se pune problema să aleg între cele două funcții, întrucât există compatibilitate între ele. E o problemă de respectare a constituției. Eu am primit de la Agenția Națională de Integritate o hârtie care atestă compatibilitatea între cele două funcții. Odată ce reprezentanții ANI spun asta, există compatibilitate între cele două mandate. Tot ce trebuie făcut este să se respecte legea și nu îmi fac griji”, spune Ștefan Drăgulescu, rectorul UMFT. „Din partea unei puteri care excelează doar la hoţie, incompetenţă şi abuz, nu mă puteam aştepta la o conduită corectă nici cu ocazia punerii în aplicare a noii legi a educaţiei. Art. 364, alin. (2) din această lege spune clar: «La finalizarea actualului mandat, noile organe de conducere ale universităţilor se vor stabili în baza prezentei legi». Chiar dacă acest articol n-ar fi existat, ppe baza principiului sfânt al neretroactivităţii legilor, cred că este limpede pentru orice om de minim bun simţ că ar fi normal ca actualele mandate să se deruleze până la finele lor, în termenii în care ele au fost definite de legile pe baza cărora au fost obţinute. Nu-mi voi da demisia din niciuna din cele două funcţii, considerând că legea, în problema în speţă: tocmai Legea educaţiei, art. 364, alin. (2),este mai presus de orice şi oricine, inclusiv de normele ei de aplicare şi de autorul lor”, a declarat, la rândul lui, Nicolae Robu.
Legea educaţiei spune că „persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului. Funcţia de rector este incompatibilă cu deţinerea de funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, pe perioada exercitării mandatului”.

Share
Published by
Renate Simion

Recent Posts

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

53 de minute ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

57 de minute ago

Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție

Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului,…

O oră ago

Primăria preia cererile pentru autorizarea comercializării de flori și aranjamente florale pentru 8 martie

Primăria Timișoara preia cereri pentru activități de comerț stradal cu ocazia zilei de 8 Martie,…

O oră ago

Ce baftă la tragerea la sorți! În semifinalele Cupei, SCM Poli va întâlni o echipă din liga secundă, Steaua

A ieșit bine! Tragerea la sorți pentru turneul Final Four al Cupei României a avut…

O oră ago

Marilen Gabriel Pirtea: „Performanța sistemului educațional este strâns legată de calitatea predării și de profesori bine pregătiți și motivați”

Într-o perioadă în care educația este presată să inoveze rapid – de la digitalizarea accelerată…

2 ore ago