Categories: SănătateUltima ora

Prelevarea cu numarul 10 din 2011

Medicii timişoreni intră, în noaptea de miercuri spre joi, din nou, în sala de operaţie, pentru a salva vieţi cu ajutorul uneia care se stinge. La Spitalul Judeţan din Timişoara are loc cea de a zecea prelevare de organe din acest an, la numai câteva ore de la precedenta.

„Specialiştii de la Clinica de Anestezie Terapie Intensiă (ATI), Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, împreună cu specialişti din Bucureşti şi Cluj-Napoca, intră, din nou, în sala de operaţie, pentru cea de-a zecea prelevare de organe din acest an şi a patra din această lună. Intervenţia este programată să înceapă între orele 0,30 şi 1,00”, a declarat Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare timişorene.

Salvatorul altor vieţi este un tânăr ajuns în spital la mijlocul lunii, dar care nu a mai putut fi salvat de medici. „Este vorba despre un pacient în vârstă de 37 de ani, din Petroşani, cu anevrism cerebral rupt. Pacientul a fost internat în urmă cu aproximativ zece zile, însă, din păcate, cu toate eforturile noastre de a-l salva, miercuri la prânz a fost declarat în moarte cerebrală.

Familia şi-a dat acordul pentru prelevarea rinichilor, ficatului, oaselor şi tendoanelor”, spune asist. med. Dan Ilincariu, coordonator Transplant SCJUT. Rinichii vor fi prelevaţi şi preluaţi de echipa din Cluj, urmând să fie salvate două vieţi, iar ficatul, oasele şi tendoanele vor fi preluate de echipa din Bucureşti.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

8 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

10 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

11 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

12 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

12 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

13 ore ago