Plenul Senatului a menţinut, miercuri, prevederea privind reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază. Senatorii au votat o cerere de reexaminare solicitată de preşedintele Traian Băsescu.
Cererea preşedintelui a fost respinsă cu 53 de voturi “pentru”, 46 “împotrivă” şi o abţinere. În favoarea propunerii de reducere a TVA au votat senatorii PSD şi PNL, în timp ce aleşii PD-L şi UNPR s-au opus. Au fost însă şi câteva voturi în favoarea scăderii TVA venite din partea reprezentanţilor puterii. Cererea de reexaminare solicitată de preşedinte s-a referit la faptul că aplicarea unei cote reduse a TVA pentru alimentele de bază va conduce la scăderea încasărilor bugetare şi, implicit, la majorarea deficitului bugetar. Comisia de buget din Senat adoptase deja un raport de respingere a solicitării preşedintelui, respectiv în favoarea reducerii TVA la alimentele de bază, printre care se numără pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal, zahărul etc. Decizia senatorilor nu este definitivă, Camera Deputaţilor având ultimul cuvânt.
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…
Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…
În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…
Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…