Nicolae Corneanu vs. talibanii din Sinodul BOR

Zilele trecute, Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu a fost mazilit de conducerea Bisericii Ortodoxe Române. Aproape sigur, acesta este finalul unei lungi şi surde dispute între fundamentaliştii lideri BOR şi înaltul prelat din Banat. O dispută în care arma celor de la Bucureşti a fost un Iago cu robă, crescut de Corneanu, şi cunoscut sub numele Paisie Lugojanu. Dar aici e o altă discuţie referitoare la faptele la care se pot preta unii oameni, care cică ar fi slujbaşii Domnului. Personalitate complexă, dar şi controversată, în mod indiscutabil, Nicolae Corneanu a fost una dintre cele mai însemnate figuri ale Banatului din ultima jumătate de veac. Om al vremurilor pe care le-a trăit, trecutul lui este învăluit în lumini şi umbre. Este de notorietate colaborarea cu Securitatea, o colaborare care nu a fost chiar benignă, Corneanu având de câştigat atât bani, cât şi avansări mai rapide în ierarhia Bisericii. Pe de altă parte, a fost primul înalt prelat care a recunoscut, după 1990, pactul cu Diavolul. Dar care dintre marii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe nu a colaborat cu Securitatea? Fiindcă, în cazul lor, aşa trebuie pusă întrebarea, nu „care a mai colaborat?” Însă asta nu e scuză pentru Corneanu, ci doar o constatare.

Dorind probabil să se împace cu Dumnezeu şi cu sine însuşi, „drumul” mitropolitului s-a schimbat fundamental după 1990. A fost printre puţinele voci publice, singura a Bisericii, care a atras atenţia, la începutul lui 1990, vizavi de pericolul instaurării neocomunismului în România lui Iliescu. A fost un gest splendid, venind din partea unui cap al unei Biserici obişnuite să stea sub talpa puterii seculare. Fie că acea putere a fost exercitată de legionari, Carol al II-lea, Nicolae Ceauşescu sau comuniştii vopsiţi care au acaparat puterea imediat după 1990. Era prima mică schismă între Corneanu şi şefii lui de la Bucureşti. Retrocedarea fără scandal a bisericilor greco-catolice, într-o perioadă în care în tot Ardealul se purtau războaie grele între ortodocşii susţinuţi de foştii securişti şi comunişti şi „uniţi”, îl transformau din nou pe Corneanu într-o „oaie neagră” în ochii şefilor BOR. Care, în schimb, se mândreau cu înalţi prelaţi de prin nordul Moldovei, care schimbau crucea cu drujba. De altfel, era o perioadă în care Biserica Ortodoxă se sprijinea pe doi mari stâlpi: dogma învechită şi arghirofilia, relaţiile cu credincioşii fiind mai mult decât firave. Acelaşi mitropolit a fost printre primii care l-au invitat în România şi pe Regele Mihai.

Acelaşi Corneanu a încercat să înnoade relaţii şi cu alte biserici, fiind cunoscut ca un adevărat spirit ecumenic, lucru pentru care toată ortodoxia l-a blamat. În 2008, a devenit de-a dreptul „eretic” în momentul în care s-a împărtăşit cu greco-catolicii. Pentru talibanii BOR, Corneanu era numai bun de ars pe rog sau, mă rog, de tras în ţeapă, ca să fim în tradiţia ortodoxă. Ajungând în aceste zile, de remarcat şi comunicatul remis de BOR, făcut parcă „la mişto”, în care se susţine că suspendarea unor atribuţii nu înseamnă decât un ajutor pentru Corneanu. Care, în nici un caz, n-a ajuns un ramolit, aşa cum sugerează liderii BOR, elocventă fiind şi declaraţia lui la măsura mazilirii: „Ştiţi cum zic englezii şi americanii: No comment!”. Un alt lucru este însă trist, şi anume lipsa unei reacţii mai consistente la samavolnicia şefilor BOR, cu excepţia celor câteva zeci de oameni care au ieşit în stradă. N-am auzit de vreo declaraţie nici din partea primarului Gheorghe Ciuhandu, nici ale altor personaje care nu ratează, de obicei, astfel de ocazii pentru a se prezenta drept voci ale cetăţii. Şi, nu în ultimul rând, aşteptam o reacţie chiar din partea Regelui Mihai şi a Casei Regale, pe care mitropolitul Banatului i-a cinstit cu toată ardoarea sa.