Categories: Politica

Timisoara spune la Bruxelles de ce vrea sa fie capitala culturala

Nu avem noi străzi fără gropi nici aer curat dar până în 2020 mai e – atunci când Timişoara vrea musai să fie capitală culturală europeană. De ce ține neapărat vor afla, luna viitoare, și cei de la Bruxelles.

În 15 iunie va avea loc, la Bruxelles, o conferinţă pe tema „Timişoara – Capitală Culturală Europeană”, organizată la iniţiativa senatorului PNL Nicolae Robu şi a europarlamentarului liberal Cristian Buşoi. Va fi un dialog direct între membrii consiliului consultativ şi ai societăţii civile, ai oamenilor de afaceri şi membri ai comisiei de cultură ai Parlamentului European. “Vom invita şi câţiva foşti experţi, care au fost în comisiile care au decis în cazul altor oraşe care au devenit capitale culturale europene. Interesul este acela de a afla de la prima mână care sunt criteriile pe care le vor avea experţii atunci când decid o capitală culturală eruropeană”, spune Buşoi. S-a constituit şi un grup de iniţiativă care face lobby pentru acest lucru – pentru ca oraşul de pe Bega să fie în anul 2020 Capitală Culturală Europeană. S-a realizat şi un consorţiu care susţine această candidatură. Acest consorţiu (format din Cluburile Rotary, Lions, Fundaţia Bega, Fundaţia Academică şi Culturală, Timişoara ‘89, Asociaţia Pro Philharmonia şi Timisiensis, alături de oameni de cultură şi de afaceri) face lobby pentru ca Timişoara să devină, anul 2020, capitală culturală europeană.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

3 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

4 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

4 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

8 ore ago