Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că, în cel mult o lună, cultivatorii de castraveţi din România vor orimi despăgubiri. Este vorba numai despre cei care au suferit pierderi în urma cazurilor de îmbolnăvire cu E.coli, situație semnalată în mai multe ţări europene.
Ministrul Agriculturii nu crede să existe vreo cauză între infectările cu E.coli şi legumele sau fructele de pe piaţă, considerând că bacteria poate proveni din sectorul sanitar-veterinar din Germania. „Eu nu cred că există cauză în legume şi fructe privind infectarea cu E.coli, ci în cu totul altă parte, dar agricultorii plătesc pentru că sunt mai vulnerabili. Cauza este undeva în zona sanitar-veterinară din Germania, unde trebuia să se limiteze, dar acolo nu a existat operativitate”, a spus Tabără.
MInistrul Vasile Tabără este convins că ceea ce se produce în România este curat, igienic şi de foarte bună calitate. El a precizat că pagubele producătorilor români de castraveţi ajung la aproximativ nouă milioane de euro, dar nu există fonduri suficiente pentru despăgubirea lor. Producătorii de castraveţi vor fi despăgubit cu până la 247.200 de euro, la pierderi estimate până la 1 august, la nouă milioane de euro.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…