Categories: Cultura

Din motive financiare si de sanatate, marsul Brancusi s-a oprit in Budapesta

Marşul cultural Hobiţa – Paris realizat de Laurian Stănchescu, pe jos, din satul natal al lui Constantin Brâncuşi până în capitala Franţei, s-a terminat, brusc, la Budapesta. Călătorul spune că a rămas fără bani şi s-a întors în Bucureşti.

Gorjeanul Laurian Stănchescu, iniţiatorul şi protagonistul marşului, a rămas fără bani, astfel că s-a întors în Bucureşti şi încearcă să finanţeze singur traseul. „Organizez o licitaţie în Bucureşti, unde voi vinde manuscrise inedite de la Nichita Stănescu, un bust de bronz care îl reprezintă, precum şi hectare de pădure. Sunt convins că Nichita, care mi-a dat acele manuscrise, va înţelege gestul meu. Sunt hotărât să duc acest marş până la capăt, cu orice preţ. Acum punem la punct detaliile legate de locul şi modul în care se va desfăşura licitaţia”, explică Stănchescu. Eseist, critic literar şi poet român, acesta a plecat, pe jos, la Paris, ca să-i ceară preşedintelui Nicolas Sarkozy, în numele poporului român, să fie de acord cu repatrierea osemintelor sculptorului român Constantin Brâncuşi. Laurian Stănchescu a părăsit Timişoara în 4 iulie şi a ajuns pe jos, până la Budapesta, unde, în urma unor complicaţii de sănătate şi a terminării banilor, a fost nevoit să revină acasă.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

10 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

13 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

14 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

15 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

15 ore ago