Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării…
În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele…
Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt…
Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat…
Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi…
Specialiștii au început realizarea studiului geotehnic pentru viitorul stadion Păltinișanu
În aceste zile au loc primele operațiuni premergătoare proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Pe teren se realizează mai multe foraje, care vor sta la baza efectuării unui studiu geotehnic. Această etapă este doar prima după semnarea contractului de execuție. ”Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de…
CJ Timiș vrea dublarea la patru benzi a întregului drum județean de la Timișoara la Lugoj. Pentru localitățile de pe traseu, centuri ocolitoare
Administrația județeană timișeană a anunțat că dorește să dubleze capacitatea drumului care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș. Deși în acest moment e în curs doar dublarea drumului de la Moșnița la Albina, Consiliul Județean a anunțat că se pregătește să lanseze procedurile pentru proiectarea extinderii dublării drumului, până la Lugoj. Traficul rutier va crește…
Consiliul Județean Timiș pregătește reabilitarea DJ 585A, Lugoj – Pietroasa Mare
Primarul Lugojului, Călin Dobra, a primit o veste bună, după mai multe adrese trimise către Consiliul Județean Timiș, instituția a aprobat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea unui sector de 8,8 kilometri din drumul DJ 585A, între Lugoj, Herendești și Pietroasa Mare, vizată fiind, mai ales, porțiunea de la ieșirea din municipiu, una acoperită cu piatră cubică,…
Lucrările la noua celulă de la Ghizela au ajuns la 86 la sută
În acest an, la Ghizela se vor putea depozita din nou deșeurile provenite din Timiș, fără a fi nevoie să mai fie transportate la gropile de gunoi din alte județe, cu costurile suplimentare aferente. Constructorul care se ocupă cu amenajarea celulei trei de la Deponeul Ghizela, s-a mișcat bine și lucrările au ajuns deja la…
26 de noi comune și orașe au devenit membre ale ADI Transtimiș
Transtimiș, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Județean înființată de Consiliul Județean Timiș ca și contrapondere la Asociația Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, a atras interesul pentru 26 de noi membri. Mai multe orașe și comune din județ au decis să își transfere managementul transportului spre și dinspre Timișoara către asociația amintită. Deocamdată a fost…
Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata…
Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan…
S-au finalizat lucrările de întreținere de pe drumul Sânpetru Mare – Igriș – limita de județ/VIDEO
Drumul care leagă Sânpetru Mare și limita spre județul Arad a fost reparat, pe o lungime de aproape zece kilometri. Pe o bună porțiune a fost așternut un nou covor asfaltic. Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea lucrărilor de întreținere efectuate pe DJ 682E, pe drumul care leagă Sânpetru Mare și Igriș de limita județului…
Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de…
Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
Marți, Consiliul Județean Timiș a marcat sărbătoarea oficială a județului, momentul în care administrația județului a fost preluată de România. Cu această ocazie, a fost acordat și un titlu de cetățean de onoare al județului, lui Margit Șerban, cea care a fost inima și sufletul centrului Cristian Șerban. Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor României…
Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Consiliul Județean Timiș încearcă din nou să cumpere un număr total de 53 de biciclete. Licitația a fost relansată pe SEAP, după ce încercările precedente pornite pe portalul de licitații nu au avut succes. Finanțarea este asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite…
Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe
Consiliul Județean Timiș a parafat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cel care va fi realizat pe DJ 684, vizat fiind tronsonul dintre Luncanii de Jos și limita de județ cu Carașul. Valoarea lucrărilor va fi deo sută de milioane de euro. Tronsonul amintit face parte din Transluncani. “Am semnat contractul de…
Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv…
Luna iulie a venit și cu unul din cele mai importante evenimente dedicate jazz-ului
JAZZx 2026, unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente muzicale ale verii are loc în perioada 1–5 iulie, la Timișoara. Ajuns la cea de-a 14-a ediție, JAZZx, susținută și în acest an de Consiliul Județean Timiș, confirmă încă o dată rolul său de reper cultural pentru oraș și pentru întreaga regiune, reunind artiști de…
Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru…