Firma cu “bebelusul gay” e protejata, in continuare, de primarie

În urmă cu patru luni, un panou publicitar amplasat într-unul dintre cele mai vizibile locuri din oraş îi oripila la maximum pe timişoreni. Panoul reprezenta un bebeluş care purta o brăţară de identificare pe care scria „homosexual”. În urma scandalului, firma care administrează panourile a retras afişul. Zarva creată a pus însă din nou pe tapet un mai vechi subiect, şi anume publicitatea stradală.

Firma cu panotajul, United Media din Bucureşti, a aterizat în Timşoara în urmă cu vreo trei ani. A intrat prin mai multe mijloace în primărie, acolo unde are câţiva oameni bine înfipţi. Ca atare, în 27 octombrie 2010, a primit cadou o hotărâre de consiliu local extrem de favorabilă. Aceasta prevedea ca United Media să construiască 100 de refugii pentru călători în staţiile de transport în comun. În schimb, primea de la primărie dreptul de a-şi amplasa 50 de panouri publicitare. Deşi au trecut aproape trei ani, firma nu a construit niciun refugiu pentru călători. În schimb, şi-a amplasat toate cele 50 de panouri. Şi chiar în zonele centrale, aşa cum s-a întâmplat şi cu panoul cu „bebeluşul gay”. Problema este că panourile s-au făcut fără autorizaţie de construcţie, motiv pentru care primăria nu vede niciun bănuţ. În contractul cu municipalitatea există o clauză care prevede că firma începe plăţile din momentul în care obţine autorizaţia de construire. În aceste condiţii, normal că nu s-a grăbit să obţină actele, lucru confirmat de site-ul primăriei.

Abia după scandalul cu „bebeluşul gay”, în luna iulie, firma a primit şase certificate de urbanism. Ce-i drept, ea primise şi anul trecut astfel de certificate, dar acestea nu ţin locul autorizaţiilor de construcţie. Mai trebuie spus că această afacere nu este deloc una de neglijat. Preţul mediu pe care o firmă îl percepe pentru o faţă a unui panou este de 300 de euro pe lună. Dacă faci un discount, se poate ajunge la 500 de euro pe ambele feţe. Înmulţiţi aceşti bani cu 50, iese profitul pe o singură lună. Fără mari investiţii sau costuri de întreţinere. La ultimul control, Curtea de Conturi a descoperit o „gaură” de peste un milion de lei la Primăria Timişoara din cauza necolectării banilor din publicitatea stradală. Surse din primărie afirmau, la începutul verii, că panourile firmei în cauză vor fi demolate, lucru care însă nu s-a întâmplat. Unii angajaţi ai instituţiei ştiu de ce!

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

39 de minute ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

48 de minute ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

O oră ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

3 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

3 ore ago