Categories: InvatamantUltima ora

Politia, la vanatoare de etnobotanice pe langa scoli

Vânzătorii de etnobotanice sunt ţinta poliţiştilor la începutul anului şcolar. Consumul aşa-numitelor droguri legale a luat amploare în ultimii ani şi, datorită preţului accesibil, tot mai mulţi tineri sunt dispuşi să le încerce. Oamenii legii caută noi metode pentru a ţine fenomenul sub control.

Conducerea Poliţiei Timiş este în război cu vânzătorii de etnobotanice. „În această perioadă se vor intensifica acţiunile pentru depistarea persoanelor sau a magazinelor de vise, în care se comercializează substanţe interzise amplasate în zona unităţilor de învăţământ”, se arată într-un comunicat al acestei instituţii. Etnobotanicele sunt la îndemâna elevilor, pentru că preţul e accesibil. Un sfert de gram pregătit pentru fumat e cel mult 18 lei, în timp ce o cantitate similară dintr-un produs de „tras pe nas” costă de două ori mai mult. Oficial, în Timişoara nu mai există astfel de magazine. Neoficial însă, plantele halucinogene pot fi cumpărate fără mare bătaie de cap. Comercianţii s-au reprofilat şi le oferă spre vânzare în jurul şcolilor. „Telefonul fără fir” funcţionează perfect, astfel că tinerii ştiu exact de unde şi de la cine pot să-şi procure drogurile legale. Asta, fără să le pese că numărul celor care au ajuns la Urgenţă, în stare gravă, este în creştere.
În februarie 2011 au fost constituite echipe mixte care să controleze magazinele de vise. Specialişti din Poliţie, Garda Financiară, ISU Banat şi Direcţia Agricolă au închis mai multe magazine de etnobotanice, după ce verficările lor au scos la iveală mai multe nereguli. Oficial, ultimul magazin de vise din Timişoara a fost închis în vară, după ce a fost jefuit de un client care nu avea bani să cumpere produsele de care avea nevoie. Guvernul a promis, de mai multă vreme, că va modifica legislaţia, astfel încât comercianţii să plătească scump. Pedepsele pentru vânzarea etnobotanbicelor ar include amenzi de până la 100.000 de lei şi chiar închisoare de la doi la opt ani. Pentru moment, totul a rămas în stadiu de proiect.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

4 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

12 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

12 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

13 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

13 ore ago