Până în 2015 trebuie să vă dotaţi maşinile cu sistem eCall! Comisia Europeană a decis că acesta trebuie să fie pe deplin funcţional în mai puţin de patru ani, în UE, în Croaţia, Elveţia, Islanda şi Norvegia. Dispozitivul care alertează automat 112, în caz de accident grav, costă în jur de 100 de euro.
Comisia Europeană a hotărât, joi, că, până în 2015, automobilul fiecărui cetăţean UE trebuie să fie dotat cu un sistem care să poată apela serviciile de urgenţă în locul şoferului, în cazul producerii unui accident grav. Toate statele membre UE sunt obligate să se asigure că operatorii de telefonie mobilă tratează apelurile transmise de dispozitivele eCall aşa cum tratează şi celelalte apeluri la numărul 112, adică acordându-le prioritate şi netaxându-le. Sistemul eCall se declanşează automat după ce senzorii din vehicul detectează un accident grav. Odată declanşat, sistemul formează 112, stabileşte o legătură telefonică cu centrul corespunzător de preluare a apelurilor de urgenţă şi transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, poziţia exactă a vehiculului accidentat şi direcţia de deplasare. „Se estimează că instalarea sistemului eCall în fiecare automobil nou costă mai puţin de 100 de euro. Sistemul eCall nu permite urmărirea vehiculelor, deoarece rămâne inactiv şi nu transmite semnale până în momentul în care este activat de producerea un accident”, afirmă CE. În prezent, mai puţin de un procent din autovehiculele din UE sunt echipate cu sisteme automate de apel de urgenţă.
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…