Categories: Administratie

Finantare importanta pentru colectarea selectiva a gunoaielor

Ministrul László Borbély a semnat, luni, un contract de finanţare în valoare de aproape 41 de milioane de euro pentru un proiect prin care judeţul Timiș va beneficia de un sistem integrat de management al deşeurilor. Potrivit înaltului demnitar, colectarea selectivă ar urma să fie implementată la nivelul întregului judeţ.

László Borbély a dat Timişul drept exemplu pozitiv în absorbţia fondurilor europene pe proiecte de mediu. “Dacă cei responsabili nu se mobilizează, vor pierde aceşti bani. Dovada că se poate şi altfel este exemplul judeţului Timiş, cu care semnăm un contractul de finanţare pentru managementul deşeurilor. Cei de la Timiş nu au aşteptat semnarea contractului de finanţare ca să se apuce de treabă. Încă de anul trecut, au executat lucrări din fonduri proprii, astfel că vor putea cere deja rambursarea unor cheltuieli care se ridică la 17 milioane de euro, ceea ce reprezintă aproape jumătate din valoarea totală a proiectului”, a declarat ministrul.
Prin sistemul integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş se urmăreşte protejarea sănătăţii populaţiei şi a mediului, prin îmbunătăţirea colectării şi depozitării deşeurilor şi prin închiderea deponiilor neconforme cu normele comunitare. Valoarea totală a proiectului este de 40,9 milioane de euro, fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 28,2 milioane de euro.
Cu aceşti bani va fi implementată colectarea selectivă a deşeurilor, iar în zonele rurale vor fi furnizate unităţi de compostare individual. La Timişoara va fi construită o staţie de transfer şi alte trei centre de colectare vor fi amenajate la Jimbolia, Deta şi Făget. Pe lângă noua deponie ecologică de la Ghizela, urmează a fi realizate o staţie de sortare, una de compostare şi alta de tratare a gunoiului. Șase deponii din tot atâtea localităţi vor fi închise. (sursa foto: agrofm.ro)

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

3 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

3 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

8 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

8 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

10 ore ago