Categories: Sport

Incasatorul Daniel Stanciu

Daniel Stanciu, managerul sportiv de la Poli, este un încasator veritabil. De pumni. Din orice direcţie şi de la oricine. Oficialul timişorean a făcut cunoştinţă, în nici doi ani, pe rând, cu mânia unor jucători, colegi din conducerea clubului sau adversari furioşi.
De aproximativ doi ani la Poli, Daniel Stanciu a fost în prim-planul unor conflicte care s-au soldat cu încasarea unor croşee sau upercuturi. De fiecare dată a mers mai departe, mai ceva ca Arturo Gatti, unul dintre cei mai spectaculoşi pugilişti din istoria boxului, dar şi un încasator de pumni prin excelenţă.
Totul a început în aprilie 2010, când în lotul lui Poli se afla şi portarul bosniac Nemanja Supic. Supărat că Daniel Stanciu nu i-a permis să meargă acasă, în Bosnia, pe motiv că era accidentat, internaţionalul bosniac a sărit la gâtul lui Stanciu, dar până la urmă managerul sportiv a scăpat doar puţin şifonat din mâinile „pălugii” Supic. Marian Iancu a intervenit şi l-a ameninţat pe Supic cu o plângere la poliţia din Timişoara. La poliţie nu a mai mers, dar portarul, din cauza conflictului cu Stanciu, a zburat din lotul polist. Peste numai o lună, Poli câştiga cu 2-1 tocmai pe terenul lui Dinamo Bucureşti. Ştim cu toţii semnificaţia unei victorii în faţa „căţeilor”. A fost bucurie, dar nu şi pentru focşăneanul Daniel Stanciu, uns manager sportiv la Poli. Încasatorul nostru a intrat, după acel joc, într-un schimb de replici cu conducătorul suprem Gheorghe Chivorchian, un moldovean trecut prin viaţă, care ştie greutatea şi importanţa pumnului. Schimbul de replici s-a trasnformat, previzibil, într-un schimb… de pumni. Experienţa lui Chivorchian şi kilogramele în plus i-au fost fatale lui Stanciu, acesta fiind transformat în covor de omul care a condus şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Până să fie călcat în picioare de Chivorchian, Stanciu a încasat câteva upercuturi şi croşee memorabile, pe care sigur nu le va uita.
Luna august a anului în curs i l-a adus în faţă pe Laszlo Sepsi, un tip calm. Stanciu a reuşit să-l scoată din sărite şi pe fundaşul adus de la Benfica Lisabona, care i-a aplicat o corecţie fizică după ce a aflat că managerul sportiv i-ar fi pus beţe în roate la un dorit transfer în străinătate. Folosind termeni pugilistici, Stanciu a fost din nou la podea, s-a ridicat înainte să fie numărat, dar nu a mai continuat lupta cu Sepsi, preferând să-l exileze, pentru o scurtă perioadă, la echipa a doua.
Din acest moment a fost clar că Daniel Stanciu este un sparring-partner în adevăratul sens al cuvântului, iar campionul mondial Lucian Bute ar trebui să nu treacă cu vederea acest aspect, în condițiile în care trebuie să aibă parteneri de antrenamente care să fie buni încasatori de upercuturi şi croşee înainte de adevăratele lupte din ring pentru apărarea centurii. Sfârşitul lunii septembrie, cu ocazia derby-ului cu UTA, i-a adus lui Stanciu cel mai dificil adversar. „Mi-a dat o perversă de stânga în arcada dreaptă”, spunea managerul sportiv, după ce a încasat un upercut în toată regula de la arădeanul Dan Stupar, în pauza jocului cu UTA, desfăşurat la Arad. Urmele furiei lui Stupar sunt şi azi vizibile. Faţă de celelalte bătăi încasate, aceasta s-a lăsat şi cu un drum la spital, pentru ca Stanciu să primească îngrijiri medicale, semn că Stupar ştia că adversarul său se clatină extrem de greu, indiferent de persoana care îi stă în faţă. A fost primul KO din cariera de încasator a conducătorului de la Poli. Noi sperăm să fie şi ultima. Nu de alta, dar omul venit la Poli tocmai din sânul familiei Becali trebuie să aibă luciditatea necesară pentru a ochi fotbalişti de valoare pentru un eventual transfer la alb-violeţi.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

44 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago