Arhiva pentru eticheta: daniel stanciu

Fost conducator de la Poli, aproape de Universitatea Craiova! Ar putea fi urmat si de un jucator

Fost conducator de la Poli, aproape de Universitatea Craiova! Ar putea fi urmat si de un jucator

Chiar dacă actualul sezon nu s-a încheiat, la bursa zvonurilor se discută deja despre viitoarele transferuri. Vizaţi sunt şi câţiva fotbalişti de la Poli Timişoara şi un fost conducător.

Daniel Stanciu si Florin Marin, pacaliti de DVD-uri: Poli Timisoara a transferat mult si prost

Poli Timişoara a avut, în iarnă, o campanie de transferuri falimentară. Clubul a preferat, din nou, să transfere fotbalişti străini văzuţi pe DVD-uri, în detrimentul unor fotbalişti puşi pe liber sau a câtorva juniori extrem de talentaţi din propria pepinieră. În aceste condiţii, greul luptei pentru evitarea retrogradării îl duc tot vechii componenţi ai lotului.

Dupa despartirea de Poli Timisoara, Daniel Stanciu ramane in Liga I

Dacă Poli Timişoara nu are certitudinea că va evolua şi sezonul viitor în primul eşalon, Daniel Stanciu va activa în continuare în Liga I! Încă manager sportiv la Poli Timişoara, Daniel Stanciu a fost ofertat de mai multe cluburi din primul eşalon. El va părăsi clubul timişorean la începutul lunii viitoare, după ce a primit mai multe oferte de la echipe din Liga I.

Voluntariul cu blatu’, Poli cu… Stanciu

Nu e nici vis urât, nici măcar o glumă proastă! Poli a ajuns pe un loc care duce direct în Liga a II-a fără bătăile de cap al unui meci de baraj. Și asta, după o prestație jalnică la Craiova. Acolo unde, mai ales într-o primă repriză absolut execrabilă, s-a văzut din nou frica lui Flocea și refuzul de-a juca fotbal.

La Poli se vede deja falimentul transferurilor de pe Youtube

Cu tot gustul amar și nervii întinși de la finalul partidei cu CFR Cluj, trebuie să recunoaștem un lucru. Și anume că Poli a făcut un meci foarte bun cu o echipă valoroasă, poate unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Timișorenii au jucat bine tactic, iar timp de 90 de minute clujenii n-au avut nici măcar o ocazie de gol.

Daniel Stanciu a rabufnit: Daca arbitrajele vor fi la fel in play-out si play-off, va iesi scandal!

Poli Timişoara nu a impresionat în jocul pierdut pe teren propriu în faţa celor de la FC Voluntari. Înfrângerea poate fi pusă însă şi pe câteva greşeli de arbitraj comise de Alexandru Tudor. Daniel Stanciu a avertizat că, dacă maniera de arbitraj în favoarea celor de la Voluntari va fi aceeași şi în play-out, va ieşi scandal.

Florin Marin: Poli nu retrogradeaza, dar e greu sa antrenezi jucatori neplatiti

Poli Timişoara trece printr-o perioadă nefastă din punct de vedere financiar şi al rezultatelor. Cu o singură victorie în ultimele 11 jocuri, echipa a intrat serios în hora retrogradării. Antrenorul Florin Marin a povestit, pentru deBanat.ro, despre relaţia pe care o are cu managerul sportiv Daniel Stanciu, cum e să antrenezi fără preparator fizic sau cum se poate ajunge în situaţia să fie transferaţi jucători văzuți doar pe DVD.

Florin Marin, la un pas sa zboare! Daniel Stanciu ar vrea un antrenor nou la Poli

Scaunul de antrenor al lui Forin Marin s-a clătinat serios în această iarnă. „Flocea” a fost la un pas de a fi destituit tocmai de cel care a insistat ca el să preia pe Poli Timişoara, în ciuda dezacordului suporterilor, dar şi al unor membri ai Consiliului Director. Acum, managerul sportiv Daniel Stanciu şi antrenorul Florin Marin nu mai au dialog.

Kirschstein ramane la Poli, depinde de Florin Marin daca il cheama la prima echipa

Poli Timişoara a făcut patru transferuri în această iarnă, un fundaş, doi mijlocaşi şi un atacant, dar nu a adus nici un portar, chiar dacă Eduard Pap, titular în câteva jocuri la începutul sezonului, a plecat în Ungaria, în timp ce neamţul Sascha Kirschstein a fost trimis la echipa a doua.

Portarul, calcaiul lui Ahile la Poli! Florin Marin ii cere lui Daniel Stanciu un portar cu experienta

Poli Timişoara a parafat în această iarnă trei transferuri, prin aducerea atacantului Prince Rajcomar şi a mijlocaşilor Abel Suarez şi Everon Pisas. Punctul slab în lotul pregătit de Florin Marin rămâne însă postul de portar, după surprinzătoarea despărţire de neamţul Sascha Kirschstein. Tehnicianul Florin Marin îl presează pe managerul sportiv Daniel Stanciu să transfere un portar de valoare.

La Poli au intrat banii din drepturile TV! Stanciu: Negociem cu doi spanioli

Poli Timişoara primeşte o gură de oxigen, după ce în conturile clubului a mai intrat o rată din drepturile TV. În aceste condiţii, jucătorii timişoreni vor mai primi drepturile salariale pentru o lună, dar clubul rămâne totuși cu restanţe financiare faţă de ei. La nivelul lotului aflat în Turcia ar putea apărea două noutăţi.

Stanciu: N-am venit la Poli sa am de unde sa plec. Managerul sportiv are doua oferte din Liga I

Liviu Anton, fostul preşedinte al lui Poli Timişoara, a aruncat prosopul în urmă cu două zile, renunţând la postul de şef al clubului. Cel mai probabil, Anton va fi înlocuit cu Daniel Stanciu, actualul manager sportiv. Asta, dacă Stanciu nu va da curs ofertelor din partea a două echipe din Liga I. Totul depinde de felul în care vor fi rezolvate problemele financiare cu care se confruntă clubul.

Viitor sumbru: Poli ar putea deveni prima echipa din istoria Ligii I care se retrage in plin campionat

Viitorul nu sună deloc bine la Poli Timişoara. Conducerea clubului este obligată să găsească soluţii de finanţare, în lipsa banilor de la Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Mai rău este că nu se ştie exact nici când vor veni banii din drepturile de televizare, bani din care ar urma să mai fie plătite unele restanţe faţă de jucători şi de angajaţi.

Top