Categories: Social

Vacutele irlandeze au aterizat la Timisoara

70 de văcuţe de rasă din Irlanda au ajuns la Timişoara, cu o aeronavă specială. Bovinele vor merge mai departe la familii nevoiaşe din judeţul Cluj şi la copiii dintr-un orfelinat din Oradea. Iniţiativa aparţine fundaţiei umanitare Heifer din România, în parteneriat cu Fundaţia Bothar din Irlanda.

Transportul cu avionul a durat aproape patru ore şi este o premieră pentru România. Animalele au reacţionat bine la orele de zbor, şi chiar au dormit, spun îngrijitorii care le-au adus din Irlanda. Toate văcuţele sunt din rasa Holstein Freza, specială pentru lapte, şi sunt gestante. În primă fază, junincile, care au pașaport european, vor sta în carantină la orfelinatul Felix din Oradea aproximativ o lună. Ulterior, la căminul de copii vor rămâne doar 20, iar restul vor ajunge la familii sărace din Cluj. „Este un cadou din parte Irlandei pentru români, pentru că există familii aici care nu îşi pot permite o vacă. Am găsit familiile nevoiaşe prin intermediul Fundaţiei Heifer şi le dăm cadou câte o vacă, pentru a le îmbunătăţi vieţile. Animalele sunt de rasă și au nevoie doar de îngrijire şi iubire”, a precizat David Maloney, din partea Fundaţiei Bothar. O astfel de acţiune va avea loc şi anul viitor, în februarie, când alte 70 de văcuţe vor ajunge în Bucureşti.

[nggallery id=788]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

2 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

10 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

10 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

11 ore ago