Marea scofala

Am observat că nu puţini stimabili navigatori se întreabă sănătos și pertinent: „Bine, bine, Ciuhandu nu e bun, e plictisit de viaţă, e robul mafiei din primărie, l-a învins propriul sistem, precum Securitatea pe dom’ profesor Emil Constantinescu… În regulă, dar dacă nu el, atunci cine, dacă nu în 2012, atunci când?”. Sunt întrebări legitime pe care şi le pune orice om preocupat de alegerile ce vor avea loc la anul. Credeţi că eu n-am căutat genul ăsta de răspunsuri în nopţile în care nu puteam să dorm și n-aveam nici chef să număr oi? Ba da. Și am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca în locul lui Gheorghe Ciuhandu să vină Rudolph Giuliani. Altul mai bun și liber de contract n-am găsit, dar nu cred că o să vină dumnealui. Vedeţi, asta e problema noastră. Nu că Gheorghe Ciuhandu nu-şi va rupe gâtul politic la un moment dat, ci că nu putem pur şi simplu să spunem că în locul ţărănistului va veni un Giuliani, un Constantin Chiticaru, intelectualul domnului Caprea sau Grigore Trif în persoană, că n-avem nicio şansă să-i vedem pe aceşti distinşi domni instalaţi în biroul primarului Timişoarei. Şi-atunci, raţionali fiind, aducem în discuţie varianta Nicolae Robu, din partea USL, primul candidat după atâţia ani de „secetă” care are şanse reale să-l învingă la puncte pe actualul edil, chiar dacă unii cred că liberalul ar da-o acum puțin la întors, de frica unei înfrângeri. Colegii de Politehnică şi amicii politici ai senatorului liberal spun că primarul Robu ar fi competent, adversarii se îndoiesc, normal, iar parte din publicul neutru ar vrea să facă proba, „să vedem cum e şi cu altul”. Nu mă îndoiesc nicio clipă că dl Robu ar merge dimineaţa la serviciul de primar cu bună credinţă şi mânat de proiecte generoase la prima vedere. Ce mă pune pe gânduri în această lucrare de mare viitor este dacă un primar nou-nouţ este suficient pentru o schimbare în bine, fără să se schimbe aproape nimic din punct de vedere politic sub nivelul Executivului.

În logica bipolarismului politic ar fi fost uşor. Pleacă Ciuhandu, din partea Dreptei, şi vine Robu, din partea Stângii (scuze pentru exemplu, domnule senator). Ar fi de la sine înţeles că dacă pleacă Ciuhandu din partea Dreptei, păi atunci pleacă toată echipa dumisale, cu tot cu mafie sau ce mai colcăie prin primărie cu sau fără voia ţărănistului. Iar în locul ditamai echipei de învinşi, vine detaşamentul de specialişti ai celuilalt pol politic, învingătorii, să facă treabă bună de tot. Aşa ar fi logic. Numai că exact asta nu vom avea noi în Primărie şi Consiliul Local Timişoara, legislativ ce va fi dominat de o majoritate identică cu cea de acum, PSD-PNL-PNŢCD, ori, puţin probabil, vom avea parte un primar Robu obligat să coabiteze cu o majoritate PDL-PNŢCD, dacă aşa o ieşi la calcul cu aritmetica. Situaţii în care, peste patru ani, îi vom scoate ochii omului că n-a reuşit să spargă gaşca din primărie, dincolo de plecările, să zicem de „bun simţ”, ale lui Chiş Culiţă, madam Junie sau a viitorului pensionar Vasile Ciupa, ca să dăm numai câteva exemple. Lumea neavizată habar n-are că primarul Robu nu va putea da de pământ cu haloul de interese din jurul viceprimarilor sau al unor consilieri locali cu un anume renume zonal, motiv pentru care nici pe mine, ca şi pe alţi stimabili navigatori, nu mă furnică un optimism debordant în chestiunea alegerilor locale de la anul. Pesimism care n-are legătură cu calitatea de manager a d-lui Nicolae Robu, ci, mai degrabă, cu o dubioasă cromatică politică potrivită mai pe faţă, mai pe dos, de câteva mandate în legislativul muncipal, Legislativ căruia, sunt convins, nu i-ar face faţă nici măcar temutul Rudolph Giuliani, dacă l-ar fi convins cumva Titu Bojin să candideze pentru Uniunea Social Liberală, la mare concurenţă cu Sorin Grindeanu şi Maria Grapini.