Categories: Zâmbete amare

La Primaria Timisoara, sponsorizarea bate spaga, dar micsoreaza si bugetul

Potrivit DEX-ului, „sponsorizare” înseamnă finanțare în scop publicitar. Evident e vorba de o acțiune benevolă. Dincolo de aspecte ce țin de activitatea DNA, Primăria Timișoara a reușit marea performanță de-a modifica chiar și Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Ceea ce, trebuie să o recunoaștem, e o performanță. Astfel, sponsorizare în dicționarul Primăriei Timișoara înseamnă… Da, înseamnă și șpagă, dar denumește și o chestiune imperativă, defel voluntară. Așa s-a întâmplat cu spațiile închiriate la Târgul de Crăciun, dar și la Festivalul Vinului și alte manifestări organizate de municipalitate. Vrei să primești spațiu ca să-ți amplasezi chioșcul, ești obligat să faci o sponsorizare la Casa de Cultură a municipalității. De altfel, contractele de sponsorizare îi aștepta pe potențialii doritori, în alb, doar cu suma scrisă pe ele. Nu faci sponsorizare, nu primești spațiu. Simplu, nu? Nu tu licitație, nici măcar selecție de oferte. Banii colectați din închirierea spațiului public nu merg la bugetul local, cum se întâmplă oriunde în lume, din Burkina Faso la Caracal, ci într-un cu totul alt loc. Nu pe contracte de închiriere, ci pe contracte de sponsorizare. Ceea ce este total ilegal. Nici la Crăcănații din Vale nu se fac asemenea porcării.
Banii adunați astfel ajung acolo unde pot fi gestionați mult mai ușor de capii primăriei, fiind mai ascunși de ochii unor curioși. Iar dacă vă închipuiți că e vorba de sponsorizări de câteva sute de lei, vă înșelați. În funcție de amplasament, acestea puteau merge până la 9.000 de lei de chioșc. La aproape 100 de căsuțe, rezultă o sumă frumușică. Sumă al cărei mare merit, repet, este că poate fi mai ușor manipulată, decât dacă ar fi prinsă în buget. Culmea, de toată această chestiune consilierii locali nu știu absolut nimic. Totul e pe șest. Ceea ce e o altă performanță. Să închiriezi pe șestache întreg centrul Timișoarei numai Ciuhandu and co. puteau să facă. Dar te miri, când aceeași trupă de neclintit a permis ridicarea în aceeași locație super-centrală a unei construcții halucinante, precum acvariul?
La ultimul târg de Crăciun, chiriașii, pardon sponsorii, s-au plâns că sponsorizările au fost mai mari decât de obieci. Are vreo legătură acest lucru cu faptul că la vară vor fi alegeri? Are vreo legătură cu faptul că artiștii Casei de Cultură vor cânta pentru campania electorală a lui Ciuhandu, dar și a altor candidați PNȚCD, eventual pe bază de… contrasponsorizare? Dl secretar Jean Cojocari spune că nu are informații despre această afacere, că are alte mari bătăi de cap acum. Oare are informații despre excursiile pe care angajați ai Casei de Cultură le făceau peste hotare, excursii la care Domnia Sa era nelipsit? Sau are informații despre modul în care sunt plătiți idolii săi culturali Stana Izbașa și Puiu Codreanu la toate șușele organizate de primărie? Și ar mai fi o întrebare de final. Sponsorizarea campaniei electorale a primarului Gheorghe Ciuhandu se va face după DEX-ul Limbii Române (adică benevol) sau după dicționarul Primăriei Timișoara (adică obligatoriu)? Și încă una de baraj: Există și angajați ai Curții de Conturi și procurori care nu stau în case primite de la primărie?

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

3 minute ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

50 de minute ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

58 de minute ago

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat…

O oră ago

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

4 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

5 ore ago