Categories: Fotbal JudeteanSport

Horea Muresan a demonstrat ca viitorul arbitrajului timisean nu suna tocmai bine

Partida dintre CFR Timişoara şi AS Peciu Nou, din cadrul eşalonului cu numărul patru, a fost făcută praf de arbitrul Horea Mureşan, un protejat al Comisiei Judeţene de Arbitri Timiş.

Prestaţia jalnică a tânărului arbitru în vârstă de 21 de ani vine după ce, la propunerea CJA Timiş, a participat, în perioada 14-16 martie, la Călimăneşti-Căciulata, în judeţul Vâlcea, la un curs dedicat arbitrilor cu potenţial din toată ţara, care arbitrează în Liga IV. Din judeţul Timiş au fost selectaţi pentru acţiunea organizată de Comisia Centrală a Arbitrilor doi arbitri: Horea Mureşan şi Petru Miculaiciuc. Evenimentul s-a bucurat inclusiv de prezenţa lui Ion Crăciunescu, şeful arbitrajului românesc dorind să vadă care este potenţialul arbitrilor tineri ce arbitrează în Liga IV. Decizia CJA Timiş de a-l trimite pe Horea Mureşan la acest curs naţional nu a fost pe placul celor mai mulţi arbitrii de aceiaşi categorie, care nu au avut ce face însă, dată fiind deschiderea şefilor din arbitrajul judeţean faţă de acesta.

Delegaţia celor de la AS Peciu Nou a fost şocată la finalul jocului cu CFR Timişoara. Maniera de arbitraj a lui Horea Mureşan i-a lăsat cu gura căscată şi pe puţinii „leoparzi” care s-au încumetat să populeze tribunele arenei din cartierul Blaşcovici. Cele mai grave acuze au venit pe finalul jocului, când Mureşan a acordat o lovitură de pedeapsă pentru un presupus henţ al unui fundaş de la Peciu Nou în suprafaţa de pedeapsă. Până şi unii jucători de la CFR au observat că niciun jucător de la AS Peciu Nou nu a atins mingea cu mâna, singurul om de pe stadion care nu a fost de aceiaşi părere fiind Mureşan, care a indicat punctul cu var la modul cel mai categoric. Pentru a-şi desăvârşi „opera”, Mureşan a prelungit jocul cu aproximativ cinci minute mai mult decât s-a stabilit iniţial. În rest, pe tot parcursul jocului a permis echipei timişorene să joace extrem de agresiv, cartonaşele galbene şi roşii acordându-le doar în a doua jumătate a reprizei secunde.

Despre Horea Mureşan se ştie că este unul dintre copiii de suflet ai lui Cornel Avram, cel care este responsabil de pregătirea arbitrilor din judeţul nostru, din postura de membru al Comisiei Judeţene de Arbitri Timiş, condusă de Ioan Mureşan, un personaj îndoielnic. În calitate de arbitru, Ioan Mureşan, şeful CJA Timiş, a rămas în memoria tuturor iubitorilor de fotbal din România în momentul în care a fost surprins, în perioada în care era arbitru activ, în timp ce încărca autocarul echipei Dinamo Bucureşti cu mai multe sticle de vin, la ordinul lui Ionel Olari, fostul şef al Gărzii Financiare Timiş, un mare dinamovist. Acelaşi Ioan Mureşan a fost reţinut de către DNA cu aproximativ doi ani în urmă pentru şantaj în calitate de inspector al Gărzii Financiare.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

3 minute ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

2 ore ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

3 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

4 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

4 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

4 ore ago