Categories: SocialUltima ora

La 12 ani, exploatata sexual de o retea de proxeneti-boschetari / FOTO

La 12 ani nu știe să scrie sau să citească, dar a ajuns maestră a sexului pe bani, pe străzile rău famate ale Timișoarei. Este povestea incredibilă a unei fetițe din Covasna, exploatată de o rețea de prostituție infantilă pusă la punct de câțiva tineri fugiți de acasă și crescuți, la rându-le, pe stradă.

O rețea de proxeneți boschetari a fost destrămată la Timișoara, membrii ei fiind acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism. „Gruparea, coordonată de patru persoane, racola, găzduia, transporta şi exploata minore care proveneau din familii dezorganizate sau din centre de ocrotire socială. Tinerele erau exploatate sexual, în cursul nopţii, pe principalele căi de acces în municipiul Timişoara, iar peste zi cerşeau în zona centrală a oraşului”, spun poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate.
Dincolo de știrea seacă a reținerii unor proxeneți șochează povestea. Fetele trimise „la produs” sunt, în realitate, niște copile. Cea mai mare dintre ele are 15 ani, iar cea mai mică, de altfel și cea mai profitabilă pentru rețea, are doar 12 ani. Olga nu a mers nici măcar o singură zi la școală. Nu știe nici să scrie, nici să citească, dar, la 12 ani, știe exact valoarea ei pe stradă: 50 de lei pentru sex oral, 100 de lei pentru sex normal. Le-a spus anchetatorilor că și-a început viața sexuală la 10 ani, când a devenit iubita unui boschetar pe nume Ilie Radu, zis Petre. Pentru el a plecat de acasă, din județul Covasna, și a ajuns la Timișoara. Iubitul ei este cel care a scos-o „la produs”. „Seara ieșeam la stradă, pe Calea Aradului, împreună cu celelalte fete. Întrețineam raporturi sexuale cu diferiți clienți. Eu făceam circa 100 de lei pe seară, bani pe care îi foloseam ca să cumpărăm mâncare și țigări”, a povestit copila. Ca să nu stea degeaba, peste zi era trimisă la cerșit. E atât de naivă, încât nu i se pare nimic anormal în această situație, pentru că e convinsă că îl iubește pe „Petre”.
La începutul anului, Olga și alte două fete au încercat să fugă la un centru de zi pentru copiii străzii. Așa au intrat pe fir anchetatorii. Au aflat astfel că frații Ilie Radu și Ioan Lică și cumnatul lor, Sandor Balas, au racolat minorele pe care le trimiteau să cerșească sau să se prostitueze. Din rețea făcea parte și Ramona, sora lui Radu și Lică, toți trei fugiți de mici de acasă, din Reșița. Ramona a fost și ea prostituată, dar acum are doi copii, așa că s-a retras din „meserie”, preferând să facă pe matroana.
Gianina a plecat de acasă, din Măureni, în vacanța de iarnă, să caute un prieten, la Timișoara. În tren s-a întâlnit cu Olga și anturajul ei, care au convins-o să vină cu ei. A fost trimisă imediat la „muncă”. „Seara, mi-au propus să mergem în oraș. Ramona mi-a dat niște haine, m-a machiat, fără să-mi spună unde mergem. Am ajuns pe Calea Aradului, iar Ramona mi-a dat trei prezervative și mi-a zis că de acum va trebui să produc pentru ei. I-am spus că nu vreau să fac așa ceva, dar mi-au spus că nu am de ales”, povestește fata de 15 ani. Avea trei sau patru clienți pe zi și, de atunci, doar în noaptea de Crăciun și în cea de Revelion nu a fost obligată să „lucreze”. „Olga avea mult mai mulți clienți decât mine. Uneori mergea cu clienții la hotel”, mai spune Gianina. Anica nu a fost trimisă să se prostitueze, pentru că e șchioapă. În schimb, era obligată să cerșească prin intersecții, sub stricta supraveghere a unuia dintre băieți. „Am cerșit de dimineața până seara, în fiecare zi, și toate sumele obținute ne erau luate”, a povestit fata de 14 ani.

[nggallery id=1136]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago