Categories: Social

Porti deschise la Aquatim

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Aquatim organizează „Porţi deschise” la una din staţiile de tratare din Timişoara, pentru a arăta publicului larg cum se „fabrică” apa de la robinet. Cu această ocazie, peste 800 de elevi vor vizita, joi și vineri, Staţia de tratare Bega, între orele 10 și 14.
Vizitatorii vor fi conduşi de Aqua-ghizi într-un tur al staţiei de tratare şi le vor fi explica, la faţa locului, toate etapele procesului prin care apa din Bega devine apă potabilă. La sfârșit, copiii vor fi invitați la o degustare de… apă. Staţia de tratare Bega asigură două treimi din necesarul de apă al oraşului şi funcţionează cu tehnologii şi echipamente moderne. Peste 80% din procese sunt controlate automat. Apa furnizată de uzină oraşului este controlată continuu. În fiecare zi se fac sute de analize pentru verificarea parametrilor de calitate, înainte de pomparea în reţea.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago