Două persoane au ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, în urma unui scandal cu împușcături, izbucnit la Iecea Mare. Din primele informații a rezultat că fiul proprietarului unei pășuni a tras cu arma pe care o deținea legal asupra unui cioban care intrase cu oile pe terenul acestuia.
„În jurul orei 16, polițiștii au primit un apel la 112, care anunța un scandal la Iecea Mare, între o familie de ciobani și un vecin supărat că oile i-u distrus pășunea”, a declarat Andreea Cinteză, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Criminaliștii sunt la fața locului și fac cercetări. Fiul bărbatului care deținea pășunea a folosit un pistol cu bile de cauciuc, cu care a tras de două ori. Un foc a atins-o pe soția ciobanului, iar al doilea, pe ginerele acestuia. Cele două victime au fost duse la Spitalul Județean, pentru ingrijiri medicale. „Pistolarul” de ocazie le-a spus polițiștilor că a tras în aer și că nu a vrut să-și rănească vecinii.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…