Marian Iancu se delectează cu emiterea de comunicate de presă din care nu se înţelege nimic, în timp ce Poli se scufundă câte puţin, dar sigur. Clubul este obligat să-şi achite rapid o parte din vechile datorii. În caz contrar, va suferi o penalizare de cel puţin 12 puncte.
Alb-violetii sunt decisi: merg la Galati sa castige
Duminică, la Galați, se decide titlul. Daniel Stanciu a declarat că Galaţiul pleacă cu prima şansă, în timp ce Dan Alexa consideră că Poli e o echipă mai bună. Lukas Magera, care a fost campion în Cehia, speră să ia titlul și cu Timișoara.
Remiza alba cu Sparta Praga
Jucătorii de la Poli se descurcă foarte bine în jocurile cu echipele bine cotate. Au dovedit-o şi în amicalul de duminică seara, când au remizat (0-0) cu Sparta Praga, cea mai galonată echipă cehă,calificată în „16”-mile Europa League.
Poli, amenintata cu depunctarea!
Poli riscă o nouă depunctare! În urma unui fax semnat de FIFA, clubul este somat ca, în maximum 30 de zile, să achite 2,4 milioane de euro pentru trei achiziţii mai vechi. În prima fază, timişorenii riscă să aibă interdicţie la transferuri. Ulterior, s-ar putea ajunge, din nou, la depunctare.
Magera şi Bourceanu, apţi pentru Marbella
Patru polişti sunt, în această perioadă, în stagiu de recuperare după operaţiile suferite recent. Potrivit medicului Teymoor Ahmadi, doi dintre ei vor fi apţi să participe la cel de-al doilea cantonament din iarnă, cel de la Marbella, în Spania.