Categories: Timp liber

Premii pentru „Istoria unui mestesug”

Fotografiile selectate în urma concursului desfăşurat în perioada 20-31 martie, pe tema expoziţiei „Istoria unui meşteşug”, găzduită de Muzeul de Artă, vor fi prezentate, luni, de la ora 19, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall.

Concursul „Fotografii de colecţie” a fost organizat de Emil Kindlein, Fundaţia Rubin, Muzeul de Artă Timişoara şi librăriile Cărtureşti. El i-a provocat pe cei pasionaţi de arta fotografică să surprindă timpul trecut peste piesele de colecţie din prăvălia şi atelierul de ceasornicar şi bijutier al lui Petru Kindlein – mobilier, peste 1.000 de ceasuri, unelte, reclame, cataloage de ceasornicar, ştampile, sticluţe, ochelari, cutii şi sertăraşe de metal şi de lemn, poze, documente. Premiul cel mare, constând într-un curs de fotografie sau un curs de procesare imagine, este oferit de Fundaţia Rubin, iar lucrările cele mai reuşite vor fi expuse în vitrina librăriei Cărtureşti din Iulius Mall, timp de o lună. Câştigătorii vor fi anunţaţi doar în ziua vernisajului.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

58 de minute ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

13 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

16 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

20 de ore ago