Categories: Zâmbete amare

Poli Timisoara – o singura solutie

E clar că, atât pentru primarul Nicolae Robu, cât și pentru președintele ales al CJ Timiș, Titu Bojin, subiectul Poli Timișoara nu trebuie să reprezinte prioritatea priorităților. Sunt multe alte lucruri pe care cei doi trebuie să le pună la punct în primele zile, săptămâni sau luni de la instalare. Dar, din păcate, există un mare adversar, și anume timpul. În scurt timp, vor demara competițiile în Liga a II-a și a III-a. Iar în acest moment nu se știe un lucru elementar: în ce ligă va juca Poli. Din acest motiv, subiectul Poli Timișoara a devenit o prioritate zero. Atât pentru primărie, cât și pentru CJ Timiș. Sau cel puțin așa ar trebui să fie.

Subiectul e destul de sensibil și extrem de controversat. Pe cât de vocali sunt fanii care strigă că echipa trebuie finanțată sub orice formă de la buget, pe atât de numeroși sunt și cei care spun că banii trebuie să meargă în alte părți: drumuri, școli, parcuri, spitale etc. Și unii, și alții au dreptatea lor. Sunt mulți poliști în Timișoara care își plătesc taxele corect și vor ca o parte din ele să meargă la Poli. La urma urmei, doar comisioanele luate în ultimii ani pentru tot felul de lucrări din domeniul parcurilor și spațiilor verzi ar ajunge pentru o finanțare rezonabilă a clubului. Pe de altă parte, când școlile se dărâmă, spitalele se năruiesc, finanțarea unei echipe de fotbal pare un lux.

Astfel că primarul Robu are de luat o decizie extrem de grea, iar orice ar face va fi înjurat dintr-o parte sau din alta. Și totuși… Merită Timișoara o echipă în Liga I, una care să se bată la vârf? În programul său electoral, Nicole Robu a promis acest lucru. Și cred că are dreptate. Numai că lucrurile trebuie rezolvate cât mai repede. Pornit de jos, de prin Liga a IV sau a V-a, nu cred că e o soluție. Lumea nu are răbdare și se pierde total contactul cu lumea fotbalului.

Din păcate, nici cu Marian Iancu nu se mai poate lucra. Și asta nu fiindcă o spune Druckeria, o asociație mai nou cu veleități politice. Și care, în urmă cu vreun an, nu avea nimic de reproșat lui Iancu. Cu toate că și pe atunci individul era pușcăriabil, plin de datorii sau cum se mai arată în comunicatul Druckeriei. Asociație care o vrea pe Poli în Liga a IV-a, deși membrii ei nu mergeau la meciuri nici în Liga a II-a.

Ca atare, cred că Robu are o singură soluție. Și anume, achiziționarea clubului de la Iancu, concomitent cu o reeșalonare a datoriilor. E imposibil să nu găsești îngăduință în momentul în care patronatul se schimbă fundamental. În timp, se poate crea, pe modele celebre din Spania, dar și din Germania, un club pe sistem socios. Asta, pe lângă o susținere de la bugetele locale. Dar până atunci trebuie bani și foarte urgent, va sări multă lume. Exact, când vii cu propuneri, trebuie să dai și sursele de finanțare, e o chestiune de bun simț, când faci proiecte și de legi și de hotărâri ale consiliului local. Și am o propunere. Să se ia banii din cei 25 de milioane de euro pe care administrația Ciuhandu – cea atât de dragă Druckeriei – intenționa să-i arunce pe număratul și gâdilatul firelor de iarbă din oraș. Iar câțiva ani putem să trăi și fără pietroaie din Grecia și salcâmi de 100 de euro bucata aduși din Olanda.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

43 de minute ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

2 ore ago

„Money for Nothing”, baladă pentru Chiș Culiță

Ca oricare alt funcționar public, și directorul PLM Chiș Culiță este protejat de legea românească…

4 ore ago

Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate

Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj,…

23 de ore ago

Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară

Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby.…

24 de ore ago

Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…

În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut:…

o zi ago