Piața Unirii n-a mai fost, duminică seară, locul potrivit pentru o limonadă. Sau, dacă vă place politica, le-ați fi putut îmbina pe amândouă, în cel mai pur spirit USL. Victor Ponta a lipsit, dar a fost Crin Antonescu. Au venit, disciplinați, membri de partid din județele limitrofe. Nu se știe câți, dar îndeajuns pentru a naște întrebarea: câți timișoreni sunt anti-băsiști?
Primul semn că în Piața Unirii se întâmplă ceva a fost polițistul plantat pe strada Augustin Pacha. Circulația e închisă, așa că faci stânga obligatoriu, în coloană, în ideea că găsești repede loc de parcare. Găsești, chiar în locul în care își lasă de obicei bolidul Paula Cojocari, fiica secretarului primăriei. Dar acum e duminică seara, iar doamna notar nu e la serviciu.
Din oricare parte intri în Piața Unirii, dai într-o terasă. E plin de oameni, dispersoarele de apă funcționează la maximum, lumea e transpirată și, pe alocuri, exasperată. „Noi am venit să bem o bere, habar n-aveam că e miting. Acum ce să facem? Sperăm să nu dureze mult”, spune unul dintre tinerii așezați la o masă. La o masă alăturată, o blondă planturoasă își așază pe spătarul scaunului un tricou pe care scrie ceva despre Băsescu.
Dacă te uiți în jur, e plin de tricouri inscripționate. Le poartă bătrâni și tineri, femei și bărbați, pur și simplu sau peste hainele cu care au venit de acasă. USL-iștii au făcut, probabil, un brainstorming în urma căruia au rezultat lozinci numai bune de imprimat pe tricouri. Și pancartele sunt de mai mult feluri: unele de-a gata, tipărite regulamentar, altele scrise în carioca pe hârtie sau pânză.
Unii sunt timișoreni, alții sunt veniți din Arad, Caraș-Severin sau Hunedoara. Sunt așezați în formație, după proveniență, și agită steaguri, fotografii și, desigur, pancarte. Acestea din urmă sunt bune și de evantai – afară sunt 30 de grade, deși e trecut de 7 seara. „Bine că l-au mutat (mitingul – n.r.), că dacă era la 10 dimineața, nu știu cine venea. Și așa murim de cald”, spune o doamnă la vreo 60 de ani, cochetă, cu pălărie de paie. Pe spate are atârnat un tricou anti-Băsescu. „Nu l-am putut pune pe mine, sunt toată transpirată”, ne explică femeia.
În zona VIP e agitație mare. Se strâng mâini, se pupă mai mult sau mai puțin afectat obraji. Viceprimarul Sorin Grindeanu e casual, zâmbește întruna și stă la doi metri de Ecaterina Andronescu. Între ei, deputatul Horia Cristian. Puțin mai încolo, Eugen Nicolăescu și Marcel Vela, de la Caransebeș, dar și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, sau deputatul liberal Mihăiță Calimente, de la Arad. Deputatul Gheorghe Ciobanu n-are stare, se plimbă de colo-colo. Un alt deputat, Dorel Covaci, de la Făget, ascultă discursurile. Pe scenă sunt Nicolae Robu, Crin Antonescu, Mircea Dinescu, Dorel Vișan, Nicolae Țăran, Victor Neumann, Lia Lucia Epure și sindicalistul Virgil Popescu. În spatele lor, tineri în deja celebrele tricouri anti-Băsescu.
În public, lumea se miră. „Unde e Ponta?” e întrebarea care se aude cel mai des. „Lasă, că a venit Antonescu”, vine răspunsul. Când președintele interimar începe să vorbească, agitația atinge cote maxime. Pensionarele flutură pancartele și încep să scandeze „Jos Băsescu!”. Antonescu vorbește despre JFK, despre „Ich bin ein Berliner”, protestanții discută între ei despre pensii și salarii. Istoria nu le face viața mai bună, ei vor să dispară Băsescu și actuala guvernare să le dea banii înapoi. Și totuși, misterul rămâne: de ce nu e niciun pesedist pe scenă?
Cristian Bușoi îi invită la microfon pe Nicolae Țăran și Victor Neumann. Timpul alocat mitingului – 60 de minute – se apropie de sfârșit. Țăran vorbește despre FMI, publicul scandează „Antonescu”, „Antonescu”. Președintele interimar salută entuziast mulțimea. Bușoi pune punct întâlnirii, iar din boxe răsună puternic „Vreau o țară ca afară”, un fel de imn al campaniei pentru referendum. Crin Antonescu dă să coboare de pe scenă. Lucrurile se precipită, SPP-iștii fac zid în jurul președintelui, care apucă să dea mâna cu unii și cu alții. Mircea Dinescu e acostat de niște fane. Face poze.
Numărul participanților e încă un mister. De pe scenă s-au văzut inițial 10.000 de oameni. Într-un sfert de ceas s-au făcut 15.000. Jandarmii se codesc să dea cifre. Acum jumătate de an, un alt miting al USL a avut între 2.500 și 8.000 de participanți, depinde cine a numărat. Liberalii spuneau, la vremea respectivă, că au calculat strict matematic, în funcție de suprafața pieței. Acum, în Unirii sunt cel puțin zece terase, deci aritmetica nu e de prea mare folos. Un participant e sigur: Ioan Cojocari, secretarul primăriei. Altul e puțin probabil: Mircea Băcală n-a răspuns, se pare, invitației voalate lansate de Titu Bojin. Acesta spusese, acum câteva zile, că dacă fostul prefect vine la miting, simpatia lui pentru PDL e anihilată. Pe de altă parte, poate Băcală a fost în piață. Măcar la o terasă.
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și…