Categories: Social

Cocoana s-a facut, din criminal, bibliotecar

Adrian Cocoană, absolventul de Medicină care a călcat cu Ferrari-ul său un tânăr pe trotuar și l-a lăsat să moară, fără să îi acorde primul ajutor, a devenit pușcăriaș model. El execută acum o pedeapsă de patru ani de închisoare și are activități intelectuale după gratii.

Încarcerat la finele lunii noiembrie 2011, pentru executarea unei sentințe de patru ani de închisoare pentru uciderea lui Lucian Reja şi fugă de la locul accidentului, Adrian Cocoană este bine văzut de conducerea penitenciarului. „Nu are cereri speciale, se comportă normal, modest, fără aere”, spune unul dintre directorii adjuncți ai penitenciarului timișorean.

În penitenciarul cu regim semideschis din Timișoara, Adrian Cocoană împarte celula cu alți 15 deținuți, iar peste zi își omoară timpul la bibliotecă. La scurt timp după încarcerare, Cocoană a devenit bibliotecarul stabilimentului de pe strada Popa Șapcă. „Atu-ul lui a fost faptul că are facultate”, explică reprezentanții unității.

Orele petrecute în bibliotecă i se contabilizează ca muncă prestată în folosul comunității și, pentru bună purtare, la începutul anului 2014 va putea cere eliberarea condiționată. Până atunci însă, Cocoană este foarte atent la siluetă, astfel că aproape zilnic, după orele de bibliotecă, se antrenează în sala de forță.

Adrian Cocoană este condamnat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. În august 2008, aflat la volanul unui Ferrari, Cocoană a încercat să depăşească un taxi, dar a intrat în coliziune cu acesta, maşina sa fiind proiectată pe trotuar. Acolo a lovit doi tineri, unul dintre aceştia, Lucian Reja, pierzându-şi viaţa. Cocoană a fugit atunci de la locul accidentului și s-a predat abia în ziua următoare, astfel încât eventuala alcoolemie să nu-i mai poată fi calculată.

[nggallery id=1328]

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

10 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

12 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

14 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

14 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

14 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

15 ore ago