Cum a ajuns o mare prostie cea mai frumoasa „promisiune” a USL

Când Germania Angelei și Europa Barosso-ului se văicăreau pe umerii Curții Constituționale din România, probabil că, așa democratici cum sunt ei, aveau în imagine deranjarea de către „cârlani” a ceva sacru. Cum niște judecători cu peruci buclate pe cap și ajunși la o maturitate profesională incontestabilă sunt luați pe sfânta drâmbă de niște șmecheri din politică. Habar n-aveau ei că un bătrânel sculat parcă de la jocul de table din fața blocului, o babă cu sărmăluțe pe cap, un moș senil și bese-n cizme, o fătucă cu față de Miss târzie, dar și un chip de administrator de bloc decid sfârșitul sau continuarea crizei politice în România.

Europenii chiar plângeau amarnic, timp în care, de cele mai multe ori, deciziile Curții erau luate cu două treimi, după ce majoritatea simplă își negocia verdictul cu vreun judecător din tabăra adversă, cum se întâmplă și acum cu validarea sau invalidarea. Tabăra adversă! Vă imaginați cum sună asta în urechile pretențioase euroatlantice, când e vorba de justiție în Curtea Constituțională?! Sau când decidenții europeni or fi aflat că în a noastră Curte mai toate deciziile pleacă de la cinci contra patru, după cum judecătorul UDMR se postează alături de cei patru ai PDL sau ăialalți patru ai USL plus UNPR.

Ori că validarea de Curte a deciziei de suspendare a lui Băsescu de către Parlament a fost o fugă totală de răspundere, un „lasă-mă să te las” trântit de la înălțimea ciocanului Curții, când toate robele vișinii știau că până și-o hotârâre clară, ultimativă, ar fi fost violată cu perversiuni de cei dornici de puterea totală. Cum mă-sa poți hotărî într-o unanimitate atipică că cvorumul de 50% plus unu trebuie să funcționeze – o decizie pe care o putem considera discutabilă – iar acum la validare-invalidare patru dintre judecători să aibă dubii cu rezultatele (ne)votului pe masă? Cred că și dacă referendumul se desfășura fără cvorum, la liber, patru judecători și-acum se coiau cum să dea verdictul dintr-o gravă jenă față de stăpânul politic.

Ce dubii să mai ai, când în mod evident nu mai poți schimba listele după care a avut loc referendumul și nici alte reguli ale jocului? Dacă nu din bun simț, atunci măcar pe motiv de supărare în Europa. M-aș fi bucurat ca un copil la bradul de Crăciun să aflu că moș Predescu încurcă taberele politice și dădea măcar o secundă senzația că-n Curte se judecă cu Constituția în mână, imparțial, așa cum își dorea și Angela Merkel când plângea la catafalcul democrației românești. Nicio șansă. Anul ăsta, moșul nu cred că vine cu daruri și-n România.

Uite, de aia, la disperare, până și-un om cu credință democratică își poate dori o ghidușie anarhică. Să nu-i dai dreptate obositului ăluia de colonel Dogaru, de la asociația cadrelor îmbuibate cu pensii nesimțite, să nu-l feliciți pe ilustrul necunoscut președinte PNL Chițoiu sau pe celebrul Victor Ponta, când au semnat protocolul ce promitea desființarea Curții Constituționale? La cum arată acum Curtea, zău că m-aș bucura de prostia pe care au propus-o liderii USL, în sensul unei resetări a sistemului. Dar ce te faci că pâinea și cuțitul din mâinile celor trei n-ar tăia cândva pentru vreo nouă Curte altceva mai bun decât o altă doamnă Aspazia, vreun Zgonea în loc de-un Zegrean pe invers, o Elenă pe post de blondă râvnită la bătrânețe, plus pe moș Predescu reconfirmat în formol? Să fie de vreme rea. Pentru vreo viitoare încercare de suspendare.