Categories: Zâmbete amare

Guvernul lui Victoras, ca nuntile lu’ Carpaci

La fix două săptămâni de la referendum, guvernarea USL se comportă la fel de iresponsabil cum a și început. Ba chiar mai mult decât atât. Situația a ajuns de un ridicol desăvârșit. Un guvern își contestă propriul referendum! De la mic la mare, tot USL-ul, de la „ciutacii” lui Felix Varanul la secretari de stat, de la miniștri la prefecți și șefi de deconcentrate nou-numiți, toată lumea a început un demers halucinant: rediscutarea listelor electorale. Asta, după ce au acceptat inițial să organizeze referendumul pe vechile liste.

Așa au început să și moară românii, vreo 40.000 într-o lună numai în Gorj, cum am aflat dintr-o deja celebră stenogramă. Acest guvern se comportă precum un grup de copii gen „domnu’ Goe”, care a primit cadou de la părinți o guvernare. Asta, ca să nu mai rămână repetenți și anul viitor. Copii râzgâiați cu grave carențe atât intelectuale, cât și de comportament. Și care se poartă acum ca o gașcă de smardoi pe maidan, urmărind să ia la bătaie copiii singuratici. Fiindcă Guvernul Ponta nu este un guvern în adevăratul sens al cuvântului, ci o adunătură, o gașcă de teribiliști care țin neapărat să-și demonstreze chiulul de la primii șapte de acasă.

Românii se înconvoaie sub cea mai mare secetă din ultimele decenii. Gașca Ponta are cu totul și cu totul alte treburi. Politici publice, politici economice? Vax. De chestii de genul ăsta se ocupă guvernele responsabile. Găștile au alte programe. Mă, rog, e unul singur și se cheamă „Jos Băsescu!”. Nmic nu mai contează. Li se rupe undeva de țara numită România. Așa cum i se rupe și lu’ alde Cârpaci de întreg orașul când are chef de… chef. Fiindcă la Timișoara au început celebrele nunți țigănești de luna august. Și ce mai seamănă actuala guvernare cu nunțile lui Ionelaș, Vișinel, Ciordel ș.a.m.d. La fel cum pirandele își etalează bijuteriile, iar bulibașele, ghiulurile și lănțoagele de neam prost, așa și guvernanții lui Ponta își etalează incompetențele duse la extrem.

Așa cum țara a început să fie ocupată de clanurile USL-iste, care și-au pus toți incompetenții în tot felul de funcții (numai de la Timișoara au luat drumul Bucureștiului pentru varii funcții câțiva maneliști la propriu), așa și, vară de vară, Timișoara e ocupată de hoardele țigănești. Așa cum la o nuntă țigănească urlă Guță și Salam, astfel și oamenii lui Ponta conduc manelistic, numai după ureche.

„Grup infracțional organizat”, vorbea în amintitele stenograme despre actuala guvernare chiar un fost membru al acesteia, ex-secretar de stat în Ministerul Administrației. De „grup infracțional organizat” vorbeau și procurorii germani veniți la Timișoara să ancheteze afacerile imobiliare ale clanurilor țigănești. Și aici e aici. Și în cazul baștanilor țigani, dar și al Guvernului Ponta, singura salvare mai poate veni din afară. De la Uniunea Europeană, mai nou și de la Statele Unite, în cazul guvernului, și de la procurorii nemți în cazul mafiei țigănești. Și așa cum la ultima nuntă a clanului Cârpaci, țiganii s-au furat între ei, dispărând toată argintăria, așa și Guvernul Ponta își fură singur căciula…

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

4 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

5 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

8 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

9 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

10 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

11 ore ago