Categories: Zâmbete amare

Prefectul Dogariu, ca Telescu si Pacoste. Si tot degeaba…

În fine, după ani, cu multă satisfacție, am putut constata că județul Timiș a fost din nou pe primul loc între județele țării. Unde s-a obținut această performanță în stare să ne umple inimile de mândrie local-patriotică? Fix în întrecerea socialist-uselistă de raportare a cât mai multor cetățeni rași de pe listele electorale. Indubitabil este meritul prefectului Eugen Dogariu să readucă Timișul pe primul loc, loc pe care l-a mai avut doar pe vremea când Ion Telescu si Cornel Pacoste, în calitate de prim-secretari de partid, raportau recolte de 10.000 de kg de grâu la hectar.

Dogariu a raportat acum exact 31.173 de persoane care trebuie scoase de pe listele electorale, nu mai contează din ce motive. Și asta, în condițiile vitrege în care cuiburile burghezo-chiaburești (citeste localități cu primari PDL) sunt mult mai multe decat în alte județe. „Cuiburi” care au refuzat cu obstinație să raporteze scăderi drastice ale electoratului.

Știa Victor Ponta ce știa când a insistat să-și pună pretenarul în funcția de prim-secretar (pardon, prefect) al județului Timiș, chit că postul revenea liberalilor. Păi dacă era vreun liberal, se mai situa Timișul pe primul loc pe țară? Mai eram noi atât de mândri astăzi? Din păcate pentru Dogariu, în pofida muncii neobosite pentru propășirea social-liberalismului în județul Timis, scopul n-a fost atins, iar „monstrul” Băsescu urmează să se întoarcă la Cotroceni.

Curat ghinion! Cel mult, Dogariu va deveni un idol pentru „bursucii” cu certificate de revoluționari și terenuri la Giroc, care își pierd vremea prin Piața Operei amenințând cu o nouă revoluție. Dar chiar așa, domnii revoluționari nu se mai țin de promisiunea de-a începe o nouă revoluție? Nu de alta, dar ar trebui să le dea o ocupație „gâzilor” și „ciutacilor” lui Felix Varanul, după ce CCR a dat undă verde întoarcerii lui Băsescu la Cotroceni.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

4 minute ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

7 minute ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

10 minute ago

Primăria Timișoara numără gropile din oraș pentru a le astupa

Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…

39 de minute ago

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

3 ore ago