Categories: PoliticaUltima ora

Candidatii ARD sunt inscrisi oficial la BEJ

Vineri dimineață, cei 14 candidați ai ARD Timiș la alegerile din 9 decembrie au intrat oficial în lupta pentru fotoliile de deputați și senatori. Candidaturile lor au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean.

Toată floarea cea vestită a PDL Timiș s-a înființat, vineri dimineață, la sediul Biroului Electoral Județean, în Calea Aradului. N-a lipsit, evident, președintele partidului, Vasile Blaga, care vrea să devină senator de Timiș. S-au lăsat așteptați Adrian Orza (PNȚCD) și senatorul Gheorghe David, dar operațiunea de depunere a candidaturilor s-a încheiat fără incidente majore.

„Vreau să câștig fără dubiu pe colegiul pe care candidez (Colegiul III Senat Sânnicolau Mare – n.r.). De asemenea, sper ca PDL Timiș să obțină un scor bun la aceste alegeri, să fie printre primele în țară, poate chiar primul”, a declarat Vasile Blaga. Aceasta a fost secondat de președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc.

Odată cu depunerea oficială a candidaturilor din partea ARD Timiș s-au terminat și speranțele renegaților Marius Dugulescu și Ștefan Drăgulescu. Ambii au contestat decizia BPJ al PDL Timiș, de a nu li se permite o nouă intrare în cursa electorală. Ei nu au primit până acum răspunsuri oficiale la aceste contestații. Pe de altă parte, și tăcerea este un răspuns.

Cei 14 candidați ARD la alegeri sunt:

Senat

Colegiul 1 Timișoara – Teodor Mărieș

Colegiul 2 Timișoara – Gheorghe David

Colegiul 3 Sânnicolau Mare – Vasile Blaga

Colegiul 4 Lugoj – Marinel Pașca

Camera Deputaților

Colegiul 1 Timișoara – Cornel Sămărtinean

Colegiul 2 Timișoara – Alain Rus

Colegiul 3 Timișoara – Adrian Orza

Colegiul 4 Timișoara – Ovidiu Ciuhandu

Colegiul 5 Sânnicolau Mare – Alin Popoviciu

Colegiul 6 Recaș – Valeriu Tabără

Colegiul 7 Lugoj – Mihăiță Bojin

Colegiul 8 Jimbolia – Marin Popescu

Colegiul 9 Făget – Tiberiu Lelescu

Colegiul 10 Deta – Petru Roman

 

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

16 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

18 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

18 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

19 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

21 de ore ago