Renegaţi de partidele lor, deputații Marius Dugulescu (PD-L) şi Maria Barna (UNPR) sunt foarte aproape de a intra în cursa electorală pe listele PP-DD Timiş. Aceştia ar putea candida chiar pe colegiile pe care le-au câştigat în 2008. Decizia urmează să fie anunțată luni.
Maria Barna poate candida pe Colegiul IV, unde iniţial a fost candidat Vasile Caprea, fostul preşedinte PP-DD Timiş, şi apoi Virgil Stancu, fostul lider sindical de la Fabrica de Bere. Barna l-ar avea ca adversar pe actualul ei şef la nivel judeţean, Ion Răducanu. Marius Dugulescu poate produce marea surpriză, scoțându-l de pe Colegiul III Deputaţi pe preşedintele PP-DD Timişoara, Mircea Purceld, fost deputat PRM.
Surse din PP-DD Timiş susţin că negocierile se poartă, în special, la Bucureşti, cei doi sunt foarte aproape de a bate palma cu partidul „domnului Dan”. Cel mai probabil, decizia va fi luată luni. Cel mai târziu marţi PP-DD Timiş va depune listele de candidați la Biroul Electoral Județean. Tot pentru Colegiul III, al lui Purceld, s-a discutat, la un moment dat, şi despre o posibila candidatură a fostului prefect Ovidiu Drăgănescu.
Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…
Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…