Categories: Social

„M-am gandit doar atat: «Ne omoara pe toti» si am inchis ochii”

Opt familii îşi plâng morţii, după carnagiul de sâmbătă seară. O mașină în care se aflau nouă oameni a intrat sub un TIR, pe drumul dintre Lipova și Odvoș. Șapte dintre ei au murit pe loc. A opta victimă, adusă cu elicopterul SMURD la Timișoara, n-a mai putut fi salvată. Singurul supraviețuitor e internat la ATI, la Arad, și începe să-și aducă aminte întreaga tragedie.

Cei nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 19 şi 43 de ani, se aflau într-un Fiat Ullyse, mașină care are o capacitate de numai cinci locuri. Mergeau spre casă, la Chesinț, de la Odvoș, după o zi de lucru. Ce s-a întâmplat în fracțiunea de secundă în care au murit pe loc șapte oameni rămâne să stabilească polițiștii.

Cosmin Florin Cuzman, 36 de ani, este singurul supraviețuitor al carnagiului. Familia lui spune că centura i-a salvat viața. Se afla pe bancheta din spate. Acum e internat la ATI și și-a revenit din șoc. „Am văzut cum un TIR taie o curbă și vine spre noi. Tot ce am putut gândi a fost «ne omoară pe toți» și am închis ochii. Când i-am deschis era plin de sânge. Mi-am dat seama că cei mai mulți erau morți. Mai respira doar un coleg. Apoi am văzut cum vine elicopterul”, povestește tânărul.

În momentul impactului, și-au pierdut pe loc viața șapte persoane, iar două au fost transportate la spital. Cosmin Florin Cuzman, la Arad, cu ambulanța, celălalt băiat, la Timișoara, cu elicoperul. Câteva ore mai târziu, acesta a murit și el. „Se fac în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor accidentului. Deocamdată s-a stabilit cu exactitate că autoturismul în care se aflau victimele avea doar cinci locuri”, a declarat subcomisarul Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Una din ipoteze e aceea că şoferul a ațipit şi a intrat pe contrasens. Șoferul TIR-ului a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

La Chesinț e acum doliu. Majoritatea celor care și-au pierdut viața erau tineri de 20 de ani. Merseseră la Odvoș să-și ajute un prieten, care-și ridica o casă. La finalul zilei de lucru, acesta, care avea numai 19 ani, a urcat la volan, să îi ducă pe toţi acasă. În mai puţin de cinci minute, maşina în care se aflau cei nouă oameni a ajuns sub roțile TIR-ului.

Valentin, unul dintre tineri morți în accident, urma să se căsătorească anul viitor. Alți trei erau deja căsătoriți și aveau copii. Unul dintre ei, de 21 de ani, avea un copil mic, iar soția era din nou însărcinată. Un alt bărbat decedat avea 43 de ani, iar în urmă cu cinci ani i s-a înecat fetița. Soția lui este sub supraveghere medicală, la fel ca și o altă femeie al cărei fiu a murit în accident. Acum doi ani, ea și-a mai pierdut un fiu.
 Înmormântările vor avea loc marţi.
 (sursa foto: www.aradon.ro)

Share
Published by
Georgeta P.
Tags: accidentarad

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

6 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

6 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

6 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

7 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

7 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

8 ore ago