Obi-Wan Kenobi la mine-n cartier! Ce vina am eu?

Pe vremuri, copil fiind, ardeam de nerăbdare să schimbe cineva afișele la Capitol. Dacă nu-mi plăcea ce vedeam la „Programul viitor” sau „În curând”, îmi făceam planuri mari la Timiș, hai, eventual la Studio sau la Dacia, la mine-n cartier. Din astea patru puncte de distribuție ale cinematografiei românești tot găseam ceva cât de cât atrăgător pentru timpurile în care trăiam. Era ceva p-atunci să prinzi un program bun la cinematograf! Vremurile au trecut, cinematografele clasice aproape că au dispărut, filmele bune le dai jos de pe net sau te-nfunzi în mall-ul consumist. Farmecul așteptării însă l-am regăsit în filmul electoral schimbat de pe panouri odată la patru ani.

Observ că PSD și PNL și-au pus „afișele”. Chiar dacă nu toate, măcar pentru colegiul care mă interesează știu ce „film” plictisitor rulează. Pentru Senat, unul Obi-Wan Kenobi, în românește Benone, vine din PNL Hunedoara și cică știe să cânte duios pentru Uniunea Social Liberală. O fi competent, cinstit, nu urinează prin parcuri, dar tot nu cred că mi-ar fi fost o opțiune serioasă pe 9 decembrie, chiar dacă liberali nu se-nhăitau cu cine s-au înhăitat. Candidatul la Camera Deputaților nu e dl Horia, parlamentar cu domiciliul în zonă, ci un tânăr viceprimar prieten cu Ponta, candidat altfel solid și băiat bun dacă nu l-ar strica anturajul politic și de afaceri.

Concurența și-a dezvăluit și ea viitorul. Fug repede la „avancronica” Alianței România Dreaptă (PDL-PNȚCD-Forța Civică) și văd același film programat. Nu, nu e rusesc, dar pare lung și fără o bună reclamă pe piața politică. Domnul Aurel Florin la Senat. În afară de faptul c-a trecut pe la Gardă nu știu prea multe despre dânsul, ceea ce nu e vina omului, ci a partidului care l-a propus ca jertfă pentru a ușura accederea în Senat a președintelui Blaga. Sau poate a mea, că sunt un ignorant de felul meu. Dar stați așa, că s-a schimbat „pelicula”. Am noroc și candidează revoluționarul Teodor. Altfel, om de isprava, nu ca alți „fripturiști” de pe la noi. Numai că și candidatul Teodor are o bubă: e „agamiță” de București. Carevasazică, am de ales între un „agamiță” neoprotestant de Hunedoara și unul mai vechi protestant anti-pesedist de București.

La deputăție vine un personaj aproape cinematografic, domnul Alain, omul care, împreună cu Dan I. Șipoș, l-a consiliat pe președintele CJT Constantin Ostaficiuc până acesta a pierdut alegerile la scor. Treabă care n-ar trebui să mă deranjeze, dacă nu mi-ar da senzația de abandon cu oferta ce mi-a fost pusă sub nas de către Alianța România Dreaptă. Măcar de era deputatul Alin în locul lui Alain, că era mai cunoscut și mai anima viața prin cartier. Și ăsta n-ar fi cel mai mare dezastru cu legea asta a uninominalului. Mi-e teamă că mă trezesc cu vreun ornitorinc de la PP-DD ca deputat de pe locul trei și-atunci să vezi cum jelesc după amicul „Cârlanului”, tânărul viceprimar de perspectivă.

Chiar așa, la ce bune alegerile astea uninominale, dacă nu ai ce să alegi? La ce bune alegerile uninominale dacă liberalii își pun în colegii locurile trei și patru în sondajele interne, după niște „caiete de sarcini” caraghioase, iar cei preferați de opinenții potențial alegători sunt trimiși acasă cu bicicleta? La ce bune alegerile, de vreme ce al treilea partid, PP-DD, oferă candidaturi pentru toate celebritățile eșuate în partidele lor? Cu preacucernicul deputat Cristinel în formă de zile mari, cu doamna Maria de la UNPR și-un ex-senator de Cenad, care acum două luni de-abia ce s-a urnit să înființeze un partid agrar, după o viață de activism PSD și câteva nopți dormite la PNL? E clar, dacă vreau să votez și eu ceva anul ăsta, trebuie să-mi fac flotant în alt cartier. Sau în altă țară.