Categories: Zâmbete amare

Horia Cristian – candidatul manciurian

A explodat și prima bombă în această campanie electorală, o campanie de altfel destul de searbădă. Asta, după ce Forța Civică l-a acuzat pe deputatul PNL Horia Cristian că a colaborat cu Securitatea în perioada studenției. Acuzația este acoperită de documente provenite din Fondul Arhivistic 677 al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România. O acuzație extrem de gravă, cel puțin pentru electoratul liberal, pe care Horia Cristian l-ar viza.

Cu toate acestea, în cunoscutu-i stil mârlănesco-arogant, Cristian a refuzat să comenteze acuzațiile. Probabil, fiind convins că nimic nu i se poate întâmpla în drumul său spre un nou mandat de deputat. De altfel, cu puține zile în urmă, înfumurat cum este, Cristian afirma că nu are niciun contracandidat în disputa electorală, fiind – vorba lui Holograf – singur pe drum.

Pe ce s-o fi bazând? Pe relațiile securistoide post-comuniste pe care le are, dacă acuzele Forței Civice sunt reale? Că de cunoscut, oricum nu-l cunoaște nimeni pe colegiu. Deoarece, în calitate de parlamentar, n-a făcut absolut nimic din ce-a promis cu mare larghețe acum patru ani. (În paranteză fie spus, în 2008, arogantul domn Cristian a fost abia al treilea pe colegiu, poziție din care a obținut la limită mandatul de deputat.)

Nebăgat în seamă de nimeni, un vârf al carierei sale politice s-a întâmplat prin toamna lui 2010, atunci când a anunțat că vrea să emigreze. Probabil, cu acea ocazie au aflat și timișorenii din Colegiul 1 pe cine au trimis în parlament. La fel de bine, ca să fie luat în serios, putea să protesteze în bikini și sutien în parlament pentru salvarea stratului de ozon sau a balenei albastre.Oricum, tactică ieftină de atragere a atenției, precum a făcut și un coleg al său de partid pe când era senator PRM: dorind celebritate, a rugat niște ziariști să-l filmeze în timp ce se joacă pe calculator. Evident că domnul Cristian n-a emigrat, fiindcă oricum nu avea în gând acest lucru.

Dacă pe oamenii din colegiu nu-i reprezintă în parlament, pe cine ar putea reprezenta? Pe liberali? Mai degrabă nu. Puțini sunt și în interiorul PNL Timiș cei care îi suportă ifosele. De altfel, se știe că, dacă nu era deputat în funcție, nu primea niciun colegiu, dar s-a mers pe o directivă trasată la centru. Horia Cristian a intrat în partid în 2005, exact același an în care a fost numit, politic, director adjunct la Spitalul Județean. În scurta perioadă petrecută în această funcție, spitalul a achiziționat, fără licitație, instalații de climatizare de la o firmă la care Cristian era acționar. Motiv pentru care, la alegerile parlamentare din 2008, a apărut pe o listă a candidaților pătați.

Din 2006 pănă în 2008, susținut tot de PNL, a fost director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Perioadă de care se leagă mai multe scandaluri vizavi de modul de repartizare a banilor. Cristian ajunsese un adevărat baron al sistemului medical din Timiș. Un sistem extrem de sărac, dar condus de oameni foarte bogați. Cert este faptul că, după numai doi ani la CJAST, în toamna lui 2008, Horia Cristian a avut campania cea mai bine finanțată dintre toți candidații liberali. Mă rog, cât de liberal o fi Cristian, care a primit extrem de multe de la partid, dar a oferit în schimb foarte puține.

Nereprezentând nici oamenii din colegiu și nici partidul în parlament, te poți întreba pe cine, totuși, are în spate Horia Cristian. Poatre fi vorba de un grup organizat cu mari interese în sifonarea banului public din sistemul sanitar? Un grup controlat de oameni care aveau legături cu fosta Securitate și care își folosesc și acum vechile relații? Nu știu, mă întreb. Fiindcă nici Cristian nu vrea să explice acuzațiile aduse de Forța Civică.

P.S. Romanul „Candidatul manciurian” și cele două ecranizări care i-au urmat îl au ca protagonist pe un tânăr american de familie bună. În timpul războiului din Coreea, acesta este capturat de inamici, fiindu-i spălat creierul. Astfel, el devine un asasin pus în slujba comuniștilor.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

3 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

4 ore ago