Categories: Social

Ucigasul cu Ferrari, executat silit de banca

Timișoreanul care, aflat la volanul unui Ferrari, a omorât un om și apoi a fugit de la locul accidentului este executat silit după gratii. Adrian Cocoană a girat împrumutul luat de un prieten care nu și-a mai plătit datoriile.

În august 2008, Adrian Cocoană, aflat la volanul unui bolid Ferrari, l-a ucis pe Lucian Reja, care se plimba pe trotuar, alături de prietena sa. După ce mașina de lux l-a zdrobit pe Reja, Cocoană a fugit cu tupeu de la locul accidentului, predându-se abia a doua zi.

Cocoană a fost condamnat pentru omor și își execută pedeapsa în Penitenciarul din Timișoara. Acum, CEC Bank revendică un teren cu care Cocoană a girat împrumutul luat de un prieten. Conform redesteptarea.ro, Cocoană a garantat cu un teren un credit neachitat, iar acum CEC a deschis procedura de executare silită.

Magistraţii Judecătoriei Timişoara au emis o sentinţă prin care au încuviinţat executarea silită a deținutului Cocoană, pentru o datorie de 100.000 de lei. În 2007, Florin-Enache Martinescu, un prieten al lui Cocoană, a accesat, prin intermediul firmei Mef Martinescu Invest SRL, un credit în valoare de 500.000 de lei, garantat cu un teren de 680 metri pătrați la Dumbrăviţa. Banii au fost folosiți pentru construirea unei pensiuni în Băile-Herculane.

Intrată în insolvenţă, Mef Martinescu Invest nu a returnat o parte din credit, datoria către CEC ridicându-se la aproximativ 100.000 de lei. După încuviinţarea executării silite, terenul lui Cocoană va fi scos la licitaţie.

Share
Published by
editor

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

10 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

13 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

16 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

17 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

17 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

18 ore ago