Investitiile din Parcul Copiilor merg perfect, dar nu functioneaza

Duminică, 2 septembrie, după amiază. 24 de ore înainte de meciul cu UTA. Vreme splendidă. Tată responsabil. Îmi iau odrasla de ziarist și plec plictisit spre Parcul Copiilor. Era la a doua sau a treia vizită de după tăierea panglicii de către viceprimarul Adrian Orza. Eram îngrozit. Ce poți să faci într-un asemenea loc, până ce copilul ia la rând toate oportunitățile de recreere gândite de Vasile Ciupa și alți responsabili ai Primăriei Timișoara? Nu tu o terasă să bei o oranjadă, o bere fără alcool după o iahnie cu ciolan afumat, o ciorbă de burtă, o piftie, ceva acolo, să treacă timpul. Nu-mi place nici pescuitul și degeaba mi-ar fi plăcut, dacă primăria s-a grăbit să pună un gard care blochează accesul la malul betonat al canalului Bega. Jale, jocuri pentru părinți nu sunt.

Nici țiganii de pe Loga nu erau în grădina din spatele palatului la scos de cartofi, să ne distrăm amenințându-i cu Noua Dreaptă. În lipsă de altceva, m-am pus să butonez telefonul, înviorat de gândul că în viitorul apropiat nu știu ce firmă de profil va băga gratuit internet wireless. Spre norocul meu și ghinionul copilului, „perlele” Parcului Copiilor în materie de distracție juvenilă nu funcționează. Canoele stau din lipsă de operator la pupitru de comandă. Caruselul avea ceva vreme de când nu mai funcționa, iar trenulețul era garat într-o cameră de termopane. Nici măcar nu era în priză, la încărcat.

Duminică, 21 octombrie, tot după amiază. Vreme splendidă, să nu bagi câinele în casă. De data asta ies cu bicicleta. Intrarea e tot gratis, cum a promis primarul Robu. Geaba e gratis, că niște clovni mă scutură de bani cu complicitatea copilului și nu numai. Cine știe prin ce birouri municipale se închid ochii ca o astfel de afacere să explodeze în zonele de interes ale orașului. Puncte de lucru extrem de mobile, recuzita la fel, butelia cu heliu, ca și cum cineva deștept dă o pâine de lucru atâtor tineri cu talent de saltimbanc. E bine măcar că muncesc și nu-ți dau în cap pentru zece lei. Caruselul nu merge, m-am obișnuit cu gândul. Dar nici bărcile, nici trenulețul, o relaxare! Am scăpat și de data asta.

Duminică, 4 noiembrie, după-amiază. 16 grade la umbră. Lume multă, ca la iarmaroc. Nu merge încă Internetul. Caruselul cred că e în remont până la toamna viitoare. Bărcile nu mai aveau nici măcar apă în șenalul navigabil, iar trenulețul își odihnea suspensiile, transmisia și motorul electric după un greu an electoral, în care a scos din buzunarele contribuabilului peste 80.000 de euro numai pentru achiziție. Fac pe supăratul, pe contribuabilul preocupat de banul public și-ntreb: dacă nu duminica, atunci când?; dacă nu după somnul de după-masă, atunci unde?; dacă nu pe o vreme atât de frumoasă, atunci cine? În tot acest timp, toboganul ăla „ilegal” al lui Ciupa funcționa la greu. Era deliciul copiilor. Azi nu mă mai duc.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

10 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

14 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

15 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

18 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

19 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

19 ore ago