Categories: PoliticaUltima ora

Start la lipeala de afise, candidatii cuceresc Timisoara

Tinerețe, maturitate, speranță, încredere, galben, albastru. Așa a dat startul în campania electorală, fix la miezul nopții, USL Timiș. Candidații și susținătorii lor s-au adunat în Piața Operei și au lipit primele afișe pe panourile montate de municipalitate.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie a început la miezul nopții dintre 8 și 9 noiembrie. În următoarea lună, candidații vor invada panourile amplasate de municipalitate în 50 de locuri intens circulate din oraș, dar, foarte probabil, vor apărea și mash-urile uriașe pe blocuri sau corturile din piețe.

Candidații USL au fost primii care au marcat startul de campanie. Însoțiți de staff-urile lor, aspiranții la fotoliile de deputați și senatori de Timișoara și-au lipit atenți afișele electorale. A fost multă veselie, semn că încrederea într-o victorie zdrobitoare este în creștere. Adversarii lor, fie ei de la ARD sau PP-DD, au preferat să înceapă campania într-un cadru mai puțin festiv, trimițându-și pe teren doar „lipitorii de afișe”, nu și candidații.

Campania se va încheie în 8 decembrie. Duminică, 9 decembrie, la ora 7, se vor deschide secțiile, unde românii își vor putea vota candidații preferați până la ora 21.

Camera Deputaților

Colegiul 1 – Violeta Buta (PRM), Horia Cristian (PNL), Petrică Folică (PP-DD), Francisc Halasz (UDMR), Cornel Sămărtinean (PDL)

Colegiul 2 – Florian Creţ (PP-DD), Sorin Grindeanu (PSD), Zsolt Molnar (UDMR), Alain Rus (PDL), , Gheorghe Stăiculescu (PRM)

Colegiul 3 – Marius Cristinel Dugulescu (PP-DD), Maria Grapini (PC), Andrei Kiss (UDMR), Adrian Orza (PNȚCD), Gheorghe Pribeanu (PRM)

Colegiul 4 – Maria Eugenia Barna (PP-DD), Ovidiu Ciuhandu (PDL), Adrian Gociu (independent), Andrei Molnar (UDMR), Ion Răducanu (UNPR), Florian Velimirovici (PRM)

Colegiul 5 – Nicolai Cătălin Ciocoiu (PRM), Iulian Coroamă (PP-DD), Cosmin Costa (PNL), Alin Popoviciu (PDL), Gabor Toth (UDMR)

Colegiul 6 – Ioan Bercia (PRM), Petru Juravle (PP-DD), Endre Kiss (UDMR), Valeriu Tabără (PDL), Cătălin Tiuch (PSD)

Colegiul 7 – Mihai Bojin (PDL), Viorica Ceaușu (PRM), Ramona Conţescu (PP-DD), Carol Kiss (UDMR), Sorin Stragea (PSD)

Colegiul 8 – Petru Andea (PSD), Adrian Nicolae Diaconu (PP-DD), Vasile Dumitrescu (PRM), Marin Popescu (PDL), Mihai Takacs (UDMR)

Colegiul 9 – Dorel Covaci (PSD), Tiberiu Lelescu(PDL), Daniel Morariu (PRM), Erika Păștean (UDMR), Florian Zanfir (PP-DD)

Colegiul 10 – Gheorghe Ciobanu (PSD), Nicolae Daniel Croitoru (PRM), Octavian Hinoveanu (PP-DD), Iuliana Komsa (UDMR), Petru Roman (PDL)

Senat

Colegiul 1 – Ben-Oni Ardelean (PNL), Zsolt Kasa (PPMT), Ludovic Mardari (PRM), Teodor Mărieş (FC), Mircea Octavian Purceld (PP-DD), Francisc Szabo (UDMR)

Colegiul 2 – Ilie Bertea (PP-DD), Gheorghe David (PDL), Petru Ehegartner (PNL), Csaba Farkas (UDMR), Peter Schwartz (PPMT), Livius Octavian Țîrnea (PRM)

Colegiul 3 – Vasile Blaga (PDL), Gabor Kaba (UDMR), Liviu Mihai Andrei Matacă (PP-DD), Gavril Roșian (PRM), Matei Suciu (PSD)

Colegiul 4 – Dorel Bujorean (PRM), Ioan Iovescu (PP-DD), Marinel Paşca (PDL), Ilie Sârbu (PSD), Adalbert Szabo (UDMR)

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

9 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

11 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

12 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

12 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

13 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

13 ore ago