Categories: PoliticaUltima ora

Alin Popoviciu, presedinte interimar la PD-L Timis!

După ani de zile în care a condus cu mână de fier PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc va renunţa la funcţia de preşedinte. Este o chestiune de ore până când va fi făcută publică noua conducere interimară a PD-L Timiş.

Aceasta îl va avea în frunte pe deputatul Alin Popoviciu, iar din comitetul interimar de conducere vor face parte Dănuţ Groza, primarul de Sânnicolau Mare, Petru Roman, primarul de Deta, Traian Lelescu, fostul şef al Direcţiei Agricole Timiş, Dorin Cutu, fostul şef al ARR Timiş, şi Sorin Cociobea, vicepreşedintele PD-L Timiş. Sursele noastre susţin că nu mai există nicio cale de întoarcere.

„Ostaficiuc nu şi-a dat demisia. Rămâne vicepreşedinte la nivel naţional, va rămâne în cadrul organizaţiei, deocamdată tot el este preşedinte. Într-adevăr va fi o echipă nouă,  o echipă care ne vom ocupa de ce înseamnă organizaţia PD-L Timiş. Şi domnul Ostaficiuc va face parte din această echipă şi va avea un rol important în cadrul organizaţiei”, ne-a declarat Alin Popoviciu, unul dintre cei doi deputaţi PD-L de Timiş. Popoviciu nu a vrut să comenteze informaţia conform căreia el va fi noul preşedinte al PD-L Timiş. Sursele noastre din PD-L susţin însă că nimic nu mai poate fi schimbat. Ostaficiuc a luat deja decizia de a se retrage de la conducerea organuizaţiei, iar locul lui va fi luat în proporţie de 100% de Alin Popoviciu.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

12 minute ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

2 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

2 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago