Categories: SocialUltima ora

Ce vor femeile stiu cel mai bine agentiile matrimoniale / FOTO

Timișorencele cu studii superioare și cariere apelează, din ce în ce mai des, la serviciile agențiilor matrimoniale serioase. Sunt prea ocupate ca să mai aibă timp să cunoască oameni noi, știu deja ce vor, așa că lasă „Cupidonii” moderni să-și facă treaba.

La Agenția Matrimonială „Adriana”, care funcționează de 12 ani la Timișoara, 70% dintre cele care apelează au studii superioare. „Sunt doctorițe, profesoare, economiste, femei cu carieră, cu afaceri”, spune Adriana Popa, patroana companiei. A „nășit” până acum peste 100 de cupluri, agenția facilitând găsirea unor neveste pentru oameni de afaceri sau intelectuali italieni sau francezi.

Când se înscriu, femeile plătesc o taxa de 400 de lei, li se fac atât un profil psihologic, cât și fotografii profesioniste. Fiecare dintre ele semnează un contract cu multe clauze, luându-și, printre altele, angajamentul că își caută soț, că nu folosește agenția în alte scopuri, dar și că… nu va fura. De altfel, toate trebuie să prezinte, la înscriere, acte de stare civilă, precum și dovada unui cazier curat. La rândul lor, în Italia sau Franța, bărbații sunt verificați la fel.

Ce vor femeile? „N-o să vă vină să credeți, dar mai toate doamnele care trec pragul agenției spune de la bun început că nu vor bărbați bețivi. E prima condiție, mai presus de orice altceva”, spune Adriana Popa. Partea interesantă este că oferta e una și una. Agenția timișoreană colaborează cu „surori” din marile orașe italiene, dar și cu una din Franța, de la Dijon. Pe listele acestora sunt ingineri, arhitecți, doctori, patroni de firme, toți preocupați de carieră și ajunși în situația de a nu avea efectiv timp să cunoască potențiale partenere de viață.

Adriana spune că, în cei 12 ani de activitate, a unit peste 100 de cupluri. Sunt poate mai multe, până la urmă nu le-a ținut evidența. Unul dintre cazurile pe care le ține minte este cel al Danielei, o tânără de 120 de kilograme, care, la 34 de ani, a ajuns în agenție total resemnată că nu o vrea nimeni. Alesul ei însă o aștepta în Italia, la Pescara. De jumătate de an, cei doi s-au și căsătorit. El este funcționar la bancă.

Un alt succes al Adrianei este căsătoria pe care i-a aranjat-o Magdalenei, o tânără de 38 de ani, cu hemipareză. „Jumătatea” ei se afla la Roma. Biaggio este funcționar la Ministerul Culturii și are aceeași dizabilitate, în urma unui accident.

[nggallery id=1466]

Share
Published by
editor

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

14 minute ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

32 de minute ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

51 de minute ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

56 de minute ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

2 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

2 ore ago