Categories: Afaceri

Cine i-ar putea lua locul lui Velcea

Ce soluţii ar avea Poli în eventualitatea unei despărţiri de antrenorul Valentin Velcea, care nu a dus şi nici nu duce lipsă de oferte interesante de la echipe din Liga I? Dacă ar fi să apeleze la o strategie asemănătoare cu cea promovată de Barcelona, cea mai puternică echipă a planetei din ultimii ani, conducerea lui Poli ar trebui să se orienteze asupra unui antrenor din cadrul clubului.

Cosmin Petruescu şi Adrian Stoicov sunt „secunzii” lui Valentin Velcea. De primul se leagă prezenţa lui Poli în Liga a II-a. Petruescu, în calitate de antrenor al ACS Recaş, a promovat anul trecut în eşalonul secund, după care echipa a suferit metamorfozarea ce a dus la crearea noii Poli. La doar 35 de ani, Petruescu este unul dintre antrenorii bănăţeni cu cele mai bune rezultate în ultimii ani. Lugojeanul este şi deţinătorul unui record, fiind cel mai tânăr antrenor care a promovat în liga secundă.

Când avea 28 de ani, Petruescu a reuşit o surprinzătoare promovare în eşalonul secund cu Auxerre Lugoj. Cosmin Petruescu i-a promovat la defuncta Auxerre Lugoj, în acea perioadă, pe Mihai Pintili, în prezent titular în prima reprezentativă şi om de bază la Steaua Bucureşti, pe Mihalache, un fundaş cu peste 100 de jocuri în Liga I la Astra, pe Melinte, transferat la Palermo, sau Şeroni, titular incontestabil la Poli. Alături de Şeroni, actualul lot al lui Poli mai cuprinde câţiva jucători de suflet ai celui poreclit şi „Conferenţiarul”, cu care a reuşit promovarea de anul trecut. Dintre aceştia se evidenţiază golgheterul Cristi Boldea şi mijlocaşii Nanu şi Trandu.

Adrian Stoicov, considerat eternul secund al lui Valentin Velcea, este omul care, cu mici excepţii, a preferat să stea în umbra antrenorului timişorean. În afară de perioada în care a fost secundul lui Velcea, Stoicov a mai antrenat „satelitul” lui Poli, pe vremea când activa în Liga a III-a.

La Centrul de Copii şi Juniori de la Poli sunt şapte antrenori. Dintre aceştia, cele mai mari şanse să fie numiţi antrenori principali la Poli, dacă ne-am raporta la performanţe şi experienţă, le-ar avea Sorin Vlaicu, Robert Fruşa şi Cristi Contescu. Vlaicu a debutat ca antrenor în fotbalul mic şi a reuşit o promovare în Liga a III-a în urmă cu câţiva ani, atunci când antrena Timişul Albina. De doi ani este antrenor la copiii lui Poli. Faţă de ceilalţi, Vlaicu mai are un atu important, fiind unul din numele cu greutate din istoria lui Poli.

Robert Fruşa are în palmares două titluri de campion naţional cu o grupă de juniori de la Poli. Este vorba despre generaţia 1992, care i-a dat deja fotbalului mare pe Velici sau Florin Ilie. Cristian Contescu are şi el o promovare în eşalonul secund, în 2001, cu UMT Timişoara, dar în calitate de secund al lui Aurel Şunda. Cu copiii lui Poli, acum doi ani, s-a clasat pe treapta a treia a podiumului naţional, când Fruşa câştiga titlul, dar cu o grupă de juniori mai mici cu un an decât ceilalţi competitori.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago