Controversatul Gruia Stoica, favorit la reabilitarea tramvaielor din Timisoara

Vechile garnituri de tramvaie care circulă prin Timișoara vor primi o nouă față taman la Pașcani. Evident, dacă firma Remar va câștiga licitația organizată de PMT. Compania moldoveană aparține lui Gruia Stoica, un fost fierar care a făcut afacerea vieții lui pe spatele CFR Marfă, pe vremea ministrului liberal Ludovic Orban. Acum e unul dintre cei mai bogați oameni din România.

Primăria Timișoara a decis să nu cumpere tramvaie, așa cum intenționa fosta conducere a municipalității, ci să le recondiționeze pe cele vechi. Nicolae Robu a fost deja în vizită la Iași și Pașcani, pentru a se interesa la fața locului cum arată tramvaiele refăcute, întorcându-se foarte satisfăcut. Dacă administrația Ciuhandu intenționa să cumpere tramvaie la trei milioane de euro bucata, Robu vrea să le recondiționeze pe cele vechi la Pașcani, contra sumei de 500.000 de euro per garnitură. N-a spus nimic de licitație, dar probabil că o are în vedere.

Societatea Remar cu care Primăria Timișoara a demarat discuțiile pentru reabilitarea tramvaielor aparține controversatului om de afaceri Gruia Stoica. Numele acestuia a fost vehiculat în ultima vreme, după ce compania sa, Grup Feroviar Român, este considerată marea favorită pentru a achiziționa, la un preț de nimic, de la stat, CFR Marfă.

Fost fierar în comuna Toflea, în județul Galați (comunitate 100% țigani), Gruia Stoica este acum unul dintre cei mai bogați oameni din România. Marele tun al vieții sale i-a fost facilitat în 2007 de ministrul liberal al Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban. CFR Marfă a format atunci o societate mixtă cu firma lui Gruia Stoica. Cele mai bune vagoane ale CFR Marfă au ajuns la noua firmă care, în scurt timp, a intrat cu totul în portofoliul lui Stoica. Remar Pașcani a intrat în portofoliul său în 2005, iar principalul său client este CFR. În anii 2009-2010, fabrica din Pașcani a avut comenzi de 600 de milioane de euro numai de la CFR.

Fostul fierar din Toflea mai are o legătură cu Timișoara, în afara faptului că va recondiționa tramvaiele de aici, în urma unei licitații, bineînțeles. El este tatăl copilului Dianei Schelean, o timișoreancă cu care a avut o legătură și care, din decembrie anul trecut, este deputat PDL de Caraș-Severin.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

3 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

3 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

4 ore ago

Din nou doliu la UPT! S-a stins un alt legendar conducător al clubului Politehnica

Clubul Politehnica a anunțat că a trecut la cele veșnice prof. univ. dr. ing. Tadeus…

4 ore ago

Carambol pe DN 6 între Becicherecu Mic și Timișoara din cauza unei șoferițe neatente

Un bărbat a ajuns la spital pentru că o femeie nu a fost atentă la…

4 ore ago

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

5 ore ago