Categories: Zâmbete amare

Mos Teaca de la primarie

De-a dreptul spumos interviul pe care proaspătul viceprimar PSD Traian Stoia l-a acordat recent site-ului Tion. Și recunosc că o spun și cu o anumită invidie profesională. Interviul devoalează, fără putință de tăgadă, cine și cum este personajul care s-a cocoțat pe scaunul de viceprimar al Timișoarei. Adică al municipiului cu pretenții de capitală culturală europeană! Citindu-l, nu ai cum să treci prin stări contradictorii. Adică, ba să râzi ca de un măscărici, ba să plângi pentru că, totuși, ești timișorean și îți pasă de orașul tău.

Ca un fir roșu al interviului, bate la ochi spiritul cazon al individului. Dar nu cel fin, de popotă a ofițerilor, ci de căprar bătrân, incult, rudimentar. Dacă vreți să apelăm la personaje literare, e un fel de melanj reușit între Moș Teacă și Ghiță Pristanda. E slugarnic față de stăpâni („Frații Cristescu sunt niște oameni cu o dotare naturală peste medie, ca inteligență, peste medie (,..) Și dumneavoastaă când o să ajungeți la vârsta mea, o să spuneți nepoților ‚Băi, eu am fost contemporan cu frații Cristescu!’”), grosolan cu subalternii.

El n-are treabă cu administrația, pentru el primăria e o firmă sau un pluton de răcani. „Țivili” care trebuie numaidecât disciplinați. Și puși să muncească în sluba stăpânilor. C-așa a văzut și la stăpâni. „Băieții, când ia Emil Cristescu cuvântul și le spune câte ceva, sunt foarte de acord, pentru că nu riscă să intre într-o controversă. Sunt pe locul trei din doi concurenți”, mai spune individul. Cu mențiunea că „băieții” sunt membrii Comisiei de circulație, adică primar, directori din primărie, șeful Poliției Rutiere etc.

De altfel, cine citește corect interviul înțelege și care este misiunea ipochimenului prin primărie, pentru ce l-au parașutat stăpânii acolo. Adică, să identifice și să numere terenurile libere ale municipalității, așa cum odinioară număra și Pristanda steagurile. Cică ar fi găsit până acum vreo 8.500 de terenuri și se află în căutarea altor 5.000. Apoi urmează vânzarea patrimoniului primăriei. Luat de val, individul a anunțat că va vinde și partea primăriei din Bastion, și turnurile de apă, și fostul comisariat militar, și o aripă din Primăria Veche din Piața Libertății ș.a.m.d. Să râzi, să plângi?

Probabil ar vinde și clădirea primăriei, dacă ar primi comandă de la „frați”. Și Opera, că nu cred că e pe profit! Ce-i drept, primarul Nicolae Robu i-a mai ostoit individului din aceste porniri de samsar de terenuri. Însă același Robu l-a însărcinat pe Stoia chiar cu coordonarea Direcției de Terenuri și Clădiri. Adică, exact zona de interes a stăpânilor viceprimarului. De altfel, și în perioada în care a fost consilier local, marea majoritate a intervențiilor sale erau legate de zona imobiliară.

Cum a ajuns Stoia să fie ales viceprimar în interiorul PSD Timiș? O spune chiar el: „Pentru că sunt cel mai bun. Clar!”. Nu-i haios individul? Toți din categoria sa au o părere extraordinară despre ei. N-au niciun fel de dubii, că sunt cei mai buni. Și Moș Teacă era convins că-și merită tresele de căpitan. „În viața mea n-am avut relații apropiate cu oamenii proști”, mai spune el. Dacă ar fi să fac o glumă, aș întreba cum se suportă pe sine, dacă nu vrea să aibă legături cu oamenii proști.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţşa Nouă. Începând cu data de…

O oră ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

7 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

8 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

8 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

8 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

9 ore ago