Categories: Zâmbete amare

Robu, la primul angajament bifat: TimPark

Prin desființarea Telpark și înființarea TimPark, primăria condusă de Nicolae Robu face prima realizare notabilă. Este drept, s-au mai făcut unele lucruri ici și colo, s-au mai reparat tot felul de tâmpenii din perioada fostului primar, dar nimic de anvergură. S-au abordat multe proiecte la nivel declarativ, din multe domenii, dar prea puține puse în practică. Pe de altă parte, trebuie recunoscut și faptul că primarul n-a prea avut timpul necesar pentru demararea concretă a unor proiecte mai mari. Ca atare, înființare TimPark este prima mare promisiune electorală pe cale de-a fi onorată.

În paranteză fie spus, cea cu „acvariul” din centru nu știu cât ar putea fi catalogată drept promisiune onorată, atâta timp cât timișorenii se așteptau ca cel care și-a bătut joc de centrul Timișoarei cu acea construcție hidoasă să fie urcat „pe garduri”, ca să folosesc o expresie din fotbal. Nu s-a întâmplat asta, mai mult, omul în cauză a fost premiat cu mai multe terenuri în valoare de peste un milion de euro.

Revenind la sistemul de parcare propus de Robu, e greu să spui de pe acum cât va fi de performant. Cât va rezolva problema traficului infernal și a locurilor de parcare. Fiindcă astfel de lucruri se așteaptă de la un astfel de sistem. E clar însă faptul că Telpark nu funcționa sub nicio formă. Adică era absolut păgubos pentru timișoreni, dar extrem de profitabil pentru o clică de la o firmă a municipalității condusă de un coleg de partid al fostului primar. Societate care s-a trransformat într-o întreprindere sinecuristă pentru apropiați ai fostei administrații. S-au perceput fonduri enorme de la timișoreni, care însă nu s-au întors în parcări, ci în salariile celor de la ADP.

Probabil nici noul sistem nu este perfect. Au început deja să apară criticile – poate unele pertinente – din partea consilierilor PDL. Este însă foarte bine că va intra în dezbatere publică și poate va cunoaște unele ajustări benefice. Și aici ar mai fi o problemă pe care primarul Robu trebuie să o depășească. E vorba de un orgoliu personal care îl face să nu țină cont de unele propuneri utile care îi vin din jur, aplecând în schimb urechea la bârfele care i le servesc tot felul de yes-mani din partid. Oricum, și în varianta actuală, TimPark pare un sistem mai flexibil, mai corect, decât defunctul. Dar, repet, pentru o eventuală îmbunătățire a lui, trebuie să se țină cont și de propunerile bune care vin de la timișoreni.

Și încă o chestiune. Pentru a doua oară în ultimul timp, primarul Robu a luat în colimator firma Rosign, cea care are un contract privilegiat cu primăria privind semnalizările rutiere. Nu înțeleg însă de ce u merge până la capăt în acest caz. Să caute și prin primărie unii vinovați, fiindcă Rosign a făcut exact ceea ce i s-a comandat. De exemplu, despre stâlpișorii care au împânzit orașul ar putea afla foarte multe lucruri de la un director pe care l-a păstrat în primărie, deși nimeni nu înțelege de ce. Ca să nu caute prea mult, îi dau și numele: Culiță Chiș.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

38 de minute ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

47 de minute ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

O oră ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

O oră ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

O oră ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

4 ore ago