Prim-vicepreşedintele Forţei Civice Timiş, Laurenţiu Ştefănescu, l-a botezat în mod oficial pe primarul liberalul Nicolae Robu. Într-un comunicat al partidului, Ştefănescu îi dă lui Robu prenumele fostului primar al Timişoarei şi de acum îi este dator un miel.
Laurențiu Ştefănescu încearcă să atragă atenţia asupra cazului Rosign, dar o dă în bară încă de la început. „Deşi primarul Gheorghe Robu a afirmat că va analiza contractul, pe 15 ani, semnat în 2001, între municipalitate şi firma Rosign, rezultatele verificărilor s-a soldat cu declaraţii de justificare, cazul fiind îngropat”, se arată în comunicatul senat de prim-vicepreşedintele FC Timiş.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…