Categories: Pe surse

Rabufnire PSD la adresa fratilor Cristescu

Marea surpriză a alegerilor de la PSD Timișoara (culmea, Sorin Grindeanu anunța dinainte evenimente mai interesante) a fost eșecul rușinos al așa-zisului duet imobiliar format din viceprimarul Traian Stoia și consilierul local Radu Țoancă. Cei doi s-au înscris pentru câte un scaun de vicepreședinte, funcții pe care le dețineau înaintea conferinței.

Traian Stoia a fost avertizat c-o să piardă, astfel că s-a retras din cursă, în timp ce Țoancă a băut până la fund din cupa umilinței. Votul PSD-iștilor timișoreni se pare însă că nu a fost strict anti-Stoia și anti-Țoancă, ci mai degrabă împotriva păpușarilor care îi manipulează.

Fiindcă pe cei doi îi leagă cel puțin un lucru, respectiv apartenența la grupul de interese din jurul fraților Cristescu. De altfel, și pe vremea în care primăria era condusă de Gheorghe Ciuhandu (o administrație mai puțin receptivă la intervențiile fraților), cei doi erau un fel de ambasadori ai Cristeștilor în primărie. De fapt, toate demersurile lor aveau conotații imobiliare și veneau în sprijinul intereselor celor doi frați, de unde și porecla de „duetul imobiliar”. Se pare că în rândul PSD-iștilor a avut loc o mică revoltă vizavi de modul rușinos în care filiala a ajuns un fel de anexă a Grupului Bega.

Această mini-revoltă a fost cu atât mai posibilă cu cât de la ședință a lipsit senatorul Ilie Sârbu, un alt membru al grupului de interese din jurul Cristeștilor. De altfel, Sârbu a forțat și numirea lui Stoia în funcția de viceprimar, fiind prezent în momentul în care PSD Timișoara a dat acel vot.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

9 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago